D*** M****
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** P***** P****** M*********** C********
IntimatRespinge plângerea formulată de petentul D.M. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI ARGEŞ – POLIŢIA MUNICIPIULUI CÂMPULUNG, împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei seria PAGX nr. 0065385 din 21.07.2016. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul Argeş. Cererea de apel se depune la Judecătoria Câmpulung. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10 mai 2017.
Hotarare 1114/2017 din 10.05.2017Dispune citarea martorului Creţu Marian Corneliu şi emiterea unui mandat de aducere pe numele său. Fixează termen de judecată la data de 10 mai 2017. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 martie 2017.
Incheiere de sedinta din 22.03.2017Încuviinţează la solicitarea petentului proba cu înscrisuri şi proba testimonială în cadrul căreia să fie audiat martorul Creţu Marian Corneliu, care figurează ca martor asistent în procesul verbal de contravenţie şi a cărei audiere este obligatorie. În cadrul probei cu înscrisuri dispune adresă către I.P.J. Argeş prin intermediul căreia să comunice dacă inspectorul principal Stan Ion, care a constatat contravenţia ce face obiectul procesului verbal de contravenţie seria PAGX nr. 0065385/21.07.2016 are atribuţii de poliţist rutier, iar în caz afirmativ să înainteze ordinul prin care a fost desemnat poliţist rutier. Respinge solicitarea petentului de a fi ataşat eventual ordin de deplasare al poliţistului care a constatat contravenţia, întrucât nici un act normativ în vigoare nu impune vreunui poliţist să deţină ordin de deplasare când se află la serviciu şi îşi exercită atribuţiile. Constatând faptul că petentul a solicitat generic prin răspunsul la întâmpinare audierea a doi martori, iar azi reiterează ascultarea unui al doilea martor care nu a fost nominalizat prin plângerea investitoare, instanţa apreciază că petentul nu şi-a exercitat dreptul de a propune probele cu respectarea termenului procedural prevăzut de art. 194 lit. e C.pr.civ., ceea ce face să opereze sancţiunea decăderii din exercitarea dreptului, conform art. 185 C.pr.civ. şi art. 254 alin. 1 C.pr.civ. La solicitarea intimatului încuviinţează proba cu înscrisuri, anume cele ataşate întâmpinării. Fixează termen de judecată la data de 22 martie 2017. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Februarie 2017.
Incheiere de sedinta din 01.02.2017