V***** M******
InculpatV***** M****** (**** f**** l******
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C.proc.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 691/P/2015 din 17.10.2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, privind pe inculpatul V***** M******, (cu date) trimis în judecată, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 din Codul penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul V***** M******. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 24.11.2016.
114/2016 din 24.11.2016