C******** M*****
InculpatConstată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1917/P/2013 din data de 07.11.2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari privind pe inculpatul CM trimis în judecată, în stare de libertate, pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată prev şi ped de art. 335 al 2 C pen , a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. În baza art 346 al 2 C pr pen dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul CM trimis în judecată, în stare de libertate, pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată prev şi ped de art. 335 al 2 C pen, acordând termen în şedinţă publică pentru data de 23.03.2017, pentru când va fi citat inculpatul. Se va emite adresa la IPJ Dâmboviţa – serviciul Cazier Judiciar pentru a comunica fişa de cazier actualizată a acestora. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii conform art. 347 al 1 C pr pen Pronunţată în camera de consiliu, azi, 16.02.2017.
Incheiere finala dezinvestire 53/2017 din 16.02.2017