Dosar 40/180/2015 din 13.01.2016

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 40/180/2015
Data dosar:
13.01.2016
Instanta:
Tribunalul Bacău
Departament:
Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.06.2016 la ora 09:00

    Complet: C9A
  • Admitere apel

    Admite apelul. Anulează sentinţa civila apelată şi în rejudecare ia act de tranzacţia încheiată între părţi, astfel: "CONTRACT DE TRANZACŢIE încheiată azi, 29.04.2016, in Tg-Mureş, jud.Mureş, între : SC "P .P"SA în cele ce urmează apelantă-creditoare, pe de o parte Şi S.C. P.P SRL , în cele ce urmează intimantă-pârâtă, pe de altă parte De comun acord încheie prezenta tranzacţie sub următoarele condiţii Obiectul tranzacţiei Obiectul tranzacţiei îl constituie litigiul dintre apelanta reclamantă P.P SA şi intimanta-pârâta SC P .P SRL litigiu aflat pe rolul Tribunalului Bacău, Secţia a Il-a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal nr.40/180/2015. 1.Părţile declară că au rezolvat pe cale amiabilă litigiul care formează obiectul dosarului din antet aflat pe rolul Tribunalului Bacău, litigiu ivit în legătura cu factura EX11-00014. 2. Părţile declară că prin semnarea prezentei tranzacţii judiciare, au rezolvat în mod definitiv toate pretenţiile decurgând din relaţia comercială dintre ei. 3. Părţile înţeleg că cheltuielile de judecată pendinte prezentului proces se suportă de fiecare în parte, fără ca vreauna dintre ele să aibă sau să poată avea pe viitor, vreo pretenţie de la cealaltă parte in acest sens. 4.Părţile solicită Onr. Tribunal să ia act de prezenta tranzacţie astfel cum este formulat şi semnat şi să pronunţe o hotărâre de expedient in sensul celor de mai sus. In drept: art. 2267,2269-2272 NCC, art. 438-439 NCPC" Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 2 iunie 2016.

    Hotarare 546/2016 din 02.06.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD