M**** B***
InculpatB****** N******* - P*** R*********** L**** B****** D****
Parte vătămatăÎn temeiul art. 233 C.pen. condamnă pe inculpatul M.B., la pedeapsa închisorii de 2 (doi) ani ?i 6 (?ase) luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de tâlhărie. În temeiul art. 67 alin. 2 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. 1, lit. a ?i b C.pen., respectiv interzice inculpatei exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 (doi) ani, de la data executării pedepsei. În temeiul art. 65 alin. 1, rap. la art. art. 66 alin.1 C.pen. interzice ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. art. 66 alin. 1, lit. a ?i b C.pen., respectiv exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 91 alin. 1 C.pen dispune suspendare executării pedepsei închisorii pe o perioadă de 3 (trei) ani, ce va constitui termen de supraveghere care se va calcula de la data rămânerii definitive a prezentei. În baza art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a. să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constan?a la datele fixate de acesta; b. să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c. să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d. să comunice schimbarea locului de muncă; e. să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 C. pen. impune inculpatului M.B. ca pe durata termenului de supraveghere să execute următoarele obligaţii: a. să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile în cadrul Primăriei mun. Medgidia prin Serviciul Monitorizare Servicii Publice şi Direcţia de Gestionare a Domeniului Public şi Privat Medgidia sau în cadrul Consiliului Local Medgidia, jud. Constanţa, cu excepţia cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Încredinţează Serviciului de Probaţiune Constanţa supravegherea inculpatului în legătură cu măsurile şi obligaţiile dispuse. În temeiul art. 91 alin. 4 C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Ia act că persoana vătămată B.N., prin reprezentan?i legali B.D. ?i B.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză. Onorariu apărătorului din oficiu pentru persoana vătămată în cuantum de 260 lei conform delegaţiei pentru asitenţă juridică obligatorie nr. 462/2018 şi pentru inculpat în cuantum de 260 lei onorariu parţial conform delegaţiei pentru asitenţă juridică obligatorie nr. 1280/2018, va rămâne în sarcina statului şi se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constan?a. În temeiul art 274 alin. 1 C.pr.pen obligă inculpata la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 1.500 de lei. Cu drept de apel în zece zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.03.2019.
Hotarare 740/2019 din 28.03.2019Amână pronunţarea la data de 28.03.2019. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14.03.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.03.2019administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 17.01.2019preschimbă termenul de judecată la data de 17.01.2019
administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 27.09.2018administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 12.07.2018Citarea martorilor cu mandate de aducere.
Incheiere de sedinta din 31.05.2018Readministrarea probelor, având în vedere schimbarea componenţei completului de judecată.
Incheiere de sedinta din 22.02.2018administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 14.12.2017Pentru a se prezenta inculpatul, care în present este în Germania.
Incheiere de sedinta din 28.09.2017Pentru a se cita inculpatul la adresa din Germania, ce urmează a fi indicată.
Incheiere de sedinta din 08.06.2017Termen pentru a se efectua verificări în baza de date şi citarea inculpatului cu mandat de aducere la adresa care reiese în urma verificărilor.
Incheiere de sedinta din 06.04.2017T: pentru lipsa inculpatului.
Incheiere de sedinta din 26.01.2017