Dosar 410/313/2016 din 04.03.2016

ucidere din culpă (art.192 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 410/313/2016
Data dosar:
04.03.2016
Instanta:
Judecătoria Strehaia
Departament:
Judecătoria Strehaia
Obiect:
ucidere din culpă (art.192 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.03.2017 la ora 9:30

    Complet: C5-penal
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    În baza art. 192 alin. 2 din Codul penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. art. 396 alin. 1 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul A**** N******, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de Ucidere din culpă. În baza art. 66 alin. 1 lit. a şi b Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 NCP dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind termen de supraveghere de 3 ani care se calculează de la data când hotărârea rămâne definitivă potrivit art. 92 NCP. În baza art. 93 alin. 1 NCP pe durata termenului de supraveghere inculpatul A**** N****** trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 NCP pe durata termenului de supraveghere condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. 3 NCP pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la Primăria Măgurele sau în cadrul Consiliului Local Măgurele. În baza art. 404 alin. 2 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 96 NCP. In temeiul 19 C. pr. pen, art. 397 C. pr.pen. rap. la art. 1.357 C.civ. admite în parte acţiunea civilă, formulată de către partea civilă L********* A** şi obligă asiguratorul de răspundere civilă SC EUROINS ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE SA la plata sumei de 75.000 lei reprezentând daune morale In temeiul 19 C. pr. pen, art. 397 C. pr.pen. rap. la art. 1.357 C.civ. admite în parte acţiunea civilă, formulată de către partea civilă D****** C******* M****** şi obligă asiguratorul de răspundere civilă SC EUROINS ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE SA la plata sumei de 50.000 lei reprezentând daune morale şi a sumei de 38703,92 reprezentand daune materiale În baza art 276 alin 1 Cod Procedura penala, obligă inculpatul A**** N****** la plata sumei de 6000 lei cheltuieli judiciare efectuate de partile civile (respectiv, conform chitanţelor nr. 236/28.02.2017 privind cheltuielile cu onorariul avocaţial efectuate de Dumitru Cristina şi nr. 235/28.02.2017 privind cheltuielile cu onorariul avocaţial efectuate de L********* A**. În baza art. 274 alin.1 C.p.p. obligă inculpatul A**** N****** la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare statului (din care suma de 388,1 lei reprezentand cheltuieli aferente fazei de urmarire penala). Onorariul avocatului din oficiu Ioneci Luminiţa Anca in cuantum de 260 lei (conform delegatiei nr. 5 din 12.01.2017), ramane in sarcina statului. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată in şedinţa publica din 09.03.2017.

    Hotarare 41/2017 din 09.03.2017
  • Sedinta din data de 02.03.2017 la ora 9:30

    Complet: C5-penal
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei la data de 09.03.2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.03.2017
  • Sedinta din data de 02.02.2017 la ora 9:30

    Complet: C5-penal
  • Amână cauza

    Admite cererea formulata de inculpatul A**** N****** In baza art. 111 alin 6 din OUG 195/2002R, dispune prelungirea dreptului de circulatie pe o durata de 30 de zile, incepand cu data de 14.02.2017 şi până la data de 15.03.2017 inclusiv. Prezenta incheiere se comunica şefului politiei rutiere pe raza careia s-a comis fapta, respectiv şefului IPJ Mehedinţi – Serviciul Politiei Rutiere. In baza art.192 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat vor ramane in sarcina acestuia. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică 02.02.2017.

    Incheiere de sedinta din 02.02.2017
  • Sedinta din data de 12.01.2017 la ora 9:30

    Complet: C5-penal
  • Amână cauza

    Acordă termen pentru a se emite adresă pentru comunicarea fişei de cazier judiciar a inculpatului.

    Incheiere de sedinta din 12.01.2017
  • Sedinta din data de 22.12.2016 la ora 9:30

    Complet: C5-penal
  • Amână cauza

    În tem art 278 Cpp, admite cererea formulata de inculpatul A**** N******, privind îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele si dispozitivul încheierii de sedinta din data de 08.12.2016, pronunţată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr. 410/313/2016, în sensul că se va trece „dispune prelungirea dreptului de circulatie pe o durata de 30 de zile, incepand cu data de 16.12.2016 şi până la data de 14.01.2017 inclusiv.”” în loc de “dispune prelungirea dreptului de circulatie pe o durata de 30 de zile, incepand cu data de 16.12.2016 şi până la data de 04.01.2016 inclusiv. Prezenta incheiere se comunica şefului politiei rutiere pe raza careia s-a comis fapta, respectiv şefului IPJ Mehedinţi – Serviciul Politiei Rutiere. În temeiul art. 275 alin. 3 cod procedură penal, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 22.12 2016

    Incheiere indreptare eroare materiala 33/2016 din 22.12.2016
  • Sedinta din data de 08.12.2016 la ora 9:30

    Complet: C5-penal
  • Amână cauza

    Admite cererea formulata de inculpatul A**** N****** In baza art. 111 alin 6 din OUG 195/2002R, dispune prelungirea dreptului de circulatie pe o durata de 30 de zile, incepand cu data de 16.12.2016 şi până la data de 04.01.2016 inclusiv. Prezenta incheiere se comunica şefului politiei rutiere pe raza careia s-a comis fapta, respectiv şefului IPJ Mehedinţi – Serviciul Politiei Rutiere. In baza art.192 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat vor ramane in sarcina acestuia. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică 08.12.2016. Acordă termen pentru a se verifica baza de date DEPABD cu privire la martorul lipsă.

    Incheiere de sedinta din 08.12.2016
  • Sedinta din data de 15.11.2016 la ora 9:30

    Complet: C5-penal
  • Amână cauza

    Admite cererea formulata de inculpatul A**** N****** In baza art. 111 alin 6 din OUG 195/2002R, dispune prelungirea dreptului de circulatie pe o durata de 30 de zile, incepand cu data de 16.11.2016 şi până la data de 15.12.2016 inclusiv. Prezenta incheiere se comunica şefului politiei rutiere pe raza careia s-a comis fapta, respectiv şefului IPJ Mehedinţi – Serviciul Politiei Rutiere. In baza art.192 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat vor ramane in sarcina acestuia. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică 15.11.2016.

    Incheiere de sedinta din 15.11.2016
  • Sedinta din data de 10.11.2016 la ora 9:30

    Complet: C5-penal
  • Amână cauza

    Încuviin?ează în parte probele solciitate în cauză si acordă termen pentru a se cita martorii propuşi şi a se emite adresă către asigurător.

    Incheiere de sedinta din 10.11.2016
  • Sedinta din data de 20.10.2016 la ora 9:30

    Complet: C5-penal
  • Amână cauza

    Încuviin?ează cererile de amânare formulate în cauză şi acordă termen.

    Incheiere de sedinta din 20.10.2016
  • Sedinta din data de 14.10.2016 la ora 9:30

    Complet: C5-penal
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de inculpatul A**** N******. În baza art. 111 alin. 6 din OUG nr. 195/2002, dispune prelungirea dreptului de circulaţie pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 17.10.2016 şi până la data de 15.11.2016 inclusiv. Prezenta încheiere se comunică şefului IPJ Mehedinţi - Serviciul Poliţiei Rutiere. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 14.10.2016.

    Incheiere de sedinta din 14.10.2016
  • Sedinta din data de 29.09.2016 la ora 9:30

    Complet: C5-penal
  • Amână cauza

    Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Strehaia nr. 3/14.09.2016, acordă termen la data de 20.10.2016

    Incheiere de sedinta din 29.09.2016
  • Sedinta din data de 13.09.2016 la ora 9:30

    Complet: C5-penal
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de inculpatul A**** N******. În baza art. 111 alin. 6 din OUG nr. 195/2002, dispune prelungirea dreptului de circulaţie pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 17.09.2016 şi până la data de 16.10.2016 inclusiv. Prezenta încheiere se comunică şefului IPJ Mehedinţi - Serviciul Poliţiei Rutiere. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 13.09.2016.

    Incheiere de sedinta din 13.09.2016
  • Sedinta din data de 08.09.2016 la ora 9:30

    Complet: C5-penal
  • Amână cauza

    Acordă termen pentru a se cita în calitate de parte responsabilă civilmente S* E****** R****** A******************** S*.

    Incheiere de sedinta din 08.09.2016
  • Sedinta din data de 16.08.2016 la ora 9:30

    Complet: C5-penal
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de inculpatul A**** N******. În baza art. 111 alin. 6 din OUG nr. 195/2002, dispune prelungirea dreptului de circulaţie pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 18.08.2016 şi până la data de 16.09.2016 inclusiv. Prezenta încheiere se comunică şefului IPJ Mehedinţi - Serviciul Poliţiei Rutiere. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 16.08.2016.

    Incheiere de sedinta din 16.08.2016
  • Sedinta din data de 08.07.2016 la ora 9:30

    Complet: C5-penal
  • Amână cauza

    Admite cererea formulata de inculpatul A**** N****** In baza art. 111 alin 6 din OUG 195/2002R, dispune prelungirea dreptului de circulatie pe o durata de 30 de zile, incepand cu data de 19.07.2016 şi până la data de 17.08.2016 inclusiv. Prezenta incheiere se comunica şefului politiei rutiere pe raza careia s-a comis fapta, respectiv şefului IPJ Mehedinţi – Serviciul Politiei Rutiere. In baza art.192 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat vor ramane in sarcina acestuia. Definitiva în ceea ce priveşte această măsură. Pronunţată în şedinţa publică azi 8.07.2016.

    Incheiere de sedinta din 08.07.2016
  • Sedinta din data de 30.06.2016 la ora 9:30

    Complet: C5-penal
  • Amână cauza

    Încuviin?ează cererea de amânare formulată în cauză şi acordă un nou termen de judecată.

    Incheiere de sedinta din 30.06.2016
  • Sedinta din data de 16.06.2016 la ora 9:30

    Complet: C5-penal
  • Amână cauza

    Admite cererea formulata de inculpatul A**** N******. În baza art. 111 alin 6 din OUG 195/2002R, dispune prelungirea dreptului de circulatie pe o durata de 30 de zile, începând cu data de 19.06.2016 şi până la data de 18.07.2016 inclusiv. Prezenta încheiere se comunica şefului politiei rutiere pe raza căreia s-a comis fapta, respectiv şefului IPJ Mehedinţi – Serviciul Politiei Rutiere. In baza art.192 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Definitivă în ceea ce priveşte această măsură. Pronunţată în şedinţa publică azi, 16.06.2016.

    Incheiere de sedinta din 16.06.2016
  • Sedinta din data de 26.05.2016 la ora 9:30

    Complet: C5-penal
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de inculpat. În baza art.111 alin.6 din OUG 195/2002 R., dispune prelungirea dreptului de circulaţie pe o durată de 20 de zile,începând cu data de 30.05.2016 şi până la data de 18.06.2016 inclusiv.

    Incheiere de sedinta din 26.05.2016
  • Sedinta din data de 27.04.2016 la ora 9:30

    Complet: C5-penal
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de inculpat. În baza art.111 alin.6 din OUG 195/2002 R., dispune prelungirea dreptului de circulaţie pe o durată de 30 de zile,30.04.2016 şi până la data de 29.05.2016 inclusiv.

    Incheiere de sedinta din 27.04.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD