S*** A******* V*******
InculpatÎn temeiul articolului 371 din Codul penal, cu aplicarea articolului 41, alin.1 şi 43, alin.5 din Codul penal, cu aplicarea art.61, alin.2 şi 61, alin.4, lit.c din Codul penal şi cu aplicarea art.375 şi 396, alin.10 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul S*** A******* V*******,la pedeapsa amenzii în sumă de 10.000 lei (reprezentând 200 zile-amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind stabilită la 50 lei), pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.63 şi 64 din Codul penal privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii şi executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii. În temeiul articolului 67, alin.1 raportat la art.66, alin.1, lit.a, b, d şi h din Codul penal aplică inculpatului pe o perioadă de 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a dreptului de a alege şi a dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme. În temeiul articolului 72, alin.2 din Codul penal, scade din pedeapsa amenzii durata reţinerii de 24 ore din data de 21.01.2016, prin înlăturarea a două zile amendă echivalente sumei de 100 lei. In temeiul articolului 399, alin.1 din Codul de procedură penală menţine faţă de inculpat măsura controlului judiciar în conţinutul stabilit prin încheierea de şedinţă din data de 12.01.2017. În temeiul articolului 274, alin.1 din Codul de procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 ianuarie 2017.
Hotarare 89/2017 din 16.01.2017amana pronuntarea la data de 16.01.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.01.2017Amână pronunţarea la data de 13.01.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.01.2017amână pronunţarea la data de 06.01.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.01.2017amana pronuntarea la data de 03.01.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.12.2016amana pronunţarea la data de 23.12.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.12.2016pentru respectarea dreptului la aparare amana cauza la data de 15.12.2016
Incheiere de sedinta din 10.11.2016