D******* C*****
ReclamantS* T****** S*** P*** R*********** L****
PârâtM********* B***** P*** C******** L****
Chemat în garanţieS** R*** S** P*** R*********** L****
Chemat în garanţieAdmite acţiunea formulată de reclamantul D******* C***** în contradictoriu cu pârâta SC TETKRON SRL Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 8988 lei, reprezentând contravaloarea a 6 salarii compensatorii medii brute pe unitate, conform art. 4.64 din contractul colectiv de muncă al SC TETKRON SRL valabile pentru 2015 - 2017. Cu drept de apel în 10 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 29.03.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 538/2017 din 29.03.2017amână pronunţarea la data de 29.03.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.03.2017Respinge în principiu cererea de chemare în garanţie a Municipiului Braşov (Consiliul Local), reprezentat convenţional de av. Rusu Adrian şi Szentpeteri Georgiana Amalia, şi a SC RIAL SRL formulată de pârâta SC Tetkron SRL în dosarul nr. 4139/62/2016 al Tribunalului Braşov. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18.01.2017.
Incheiere de sedinta din 18.01.2017