T***** D**** D*****
Contestator InculpatÎn baza art.205 C.p.p admite contestaţia formulată de inculpatul T***** D**** D***** împotriva încheierii din camera de consiliu nr. 65 din data de 18 aprilie 2016, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Buzău. Desfiinţează, în parte, încheierea atacată numai sub aspectul măsurii preventive şi în consecinţă: În baza art.242 alin.2 C.p.p. înlocuieşte măsura preventivă a arestului la domiciliu, cu măsura preventivă a controlului judiciar, prev. de art. 211 C.p.p., pe o durată de 60 zile, de la 21.04.2016 până la 19.06.2016. În temeiul disp. art.215 alin. 1 C.p.p. pe durata controlului judiciar inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori va fi chemat; b) să informeze de îndată organul de urmărire penală sau în faţa căruia se află cauza despre schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea lor, respectiv Biroul Supravegheri judiciare din cadrul IPJ Buzău, conform programului de supraveghere sau când sunt chemaţi. Conform art.215 alin.2 lit.a) şi d) C.p.p. pe timpul controlului judiciar inculpatul va avea interdicţia de a lua legătura cu persoana vătămată şi martorii din cauză, precum şi interdicţia de a părăsi ţara. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art.215 alin. 3 şi 7 C.p.p. privind revocarea măsurii dispuse. Menţine restul dispoziţiilor încheierii atacate. În baza art.347 C.p.p. disjunge cauza sub aspectul soluţionării contestaţiei formulate de inculpat împotriva soluţiei adoptate conform art.346 C.p.p. Acordă termen de judecată la data de 10.05.2016, pentru când se va cita inculpatul. Definitivă. Cercetată şi pronunţată în şedinţa din Camera de consiliu, astăzi 21 aprilie 2016.
Incheiere finala dezinvestire din 21.04.2016