U******* A************ T********** C***** Ţ*****
ReclamantS********* C********* P***** L****** D* D****** S* P***** D***
PârâtRespinge acţiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială comuna Ţuglui, prin primar, cu sediul în Com .Ţuglui,în contradictoriu cu pârata Societatea Comercială pentru Lucrări de Drumuri şi Poduri Dolj S.A,cu sediul în Craiova,str.Drumul Jiului nr.10,jud.Dolj,având ca obiect pretenţii,ca neântemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Dolj.Pronunţată în şedinţa publică, azi 04. 11. 2016.
Hotarare 3123/2016 din 04.11.2016Acorda termen la data de 04.11.2016, pentru a se emite adresa catre unitatea reclamanta pentru a depune la dosarul cauzei raportul Curtii de Conturi privind decizia nr. 147/2015.
Incheiere de sedinta din 14.10.2016Avand in vedere Hotararea Adunarii Generale a Judecatorilor din cadrul Tribunalului Dolj nr. 4/2016, precum si Hotararea Colegiului de Conducere al Tribunalului Dolj nr. 18/09.09.2016 – prin care s-a stabilit adoptarea unei forme de protest constand în solutionarea doar a cauzelor foarte urgente în materie civila –, luând în considerare ca prezenta cauză nu se incadreaza in categoria cauzelor urgente in materia contenciosului-administrativ – asa cum au fost stabilite prin Ordinul de Serviciu al Presedintelui Tribunalului Dolj nr. 7/11.07.2016 -, urmeaza a fi amanata judecarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 16.09.2016