V**** P**** A********
InculpatÎn temeiul art. 242 alin. 11 C.p.p.,admite cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune formulată de inc.V**** P**** A********, în prezent aflat în Arestul IPJ Dâmboviţa, pentru 60 de zile, începând cu data punerii efective în libertate. În baza art 217 alin 3 C.p.p. instituie în sarcina inculpatului obligaţiile prevăzute de art 215 alin 1 C.p.p., respectiv: -să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; -să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; -să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa – Poliţia com. Bughea de Sus jud. Argeş - de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. Instituie în sarcina inculpatului obligaţiile prev de art 215 alin 2 C.p.p. respectiv: -să nu depăşească teritoriul României, decât cu încuvinţarea prealabilă a organului judiciar. -să nu se apropie de ceilalţi coinculpaţi, respectiv: Şerban Emil Gabriel, V**** P**** A********, Muşat Daniel Petruţ, Crăciun Nicolae Vasile, Truţan Alin Dumitru Marian, de suspecţii Vuşcă Daniel, Petru Nicolae, Clapon Ciprian Virgiliu, Magheru Lucian Sandi, Manole Ion, Lescaie Ionuţ Cosmin, de martori ori experţi şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect pe nicio cale. Atrage atenţia inculpatului asupra disp art 217 alin 5-9 C.p.p. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului V**** P**** A******** dacă nu este arestat sau reţinut în altă cauză. În baza art. 275 alin 3 C.p.p.,cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi 08.09.2016, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.
Incheiere masuri preventive faza de UP 126/2016 din 08.09.2016În baza art. 242 Cod alin.10 C.proc. penală admite în principiu cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauţiune, formulată de inculpatul V**** P**** A********. Stabileşte ca în termen de 3 zile de la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, inculpatul V**** P**** A******** să achite o cauţiune în cuantum de 25.000 de lei. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu de la 30.08.2016
Incheiere de sedinta din 30.08.2016