M******** A*****
InculpatA****** N******** D* A*********** F******
Parte civilăÎn temeiul art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 504/P/2013 din 25.01.2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, privind pe inculpatul M******** A***** DANIEL, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul M******** A***** DANIEL, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 şi art. 5 Cod penal. În temeiul art. 274 alin.1, teza 2 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare reprezentând onorariu avocat oficiu – Manea Sorin, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 255/02.02.2016 eliberată de Baroul Suceava, în cuantum de 260 lei pentru procedura camerei preliminare, rămân în sarcina statului, urmând a fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Fixează termen în data de 06 APRILIE 2016, ora 09:00, pentru când se vor cita părţile şi se va emite adresă către Baroul Suceava pentru desemnarea din oficiu a domnului avocat Manea Sorin şi pe timpul judecăţii cauzei. Definitivă. Pronunţată în cameră de consiliu, azi 24 februarie 2016.
din 24.02.2016