T**** C* V*******
InculpatC***** G****** B******** P*** P*****
Parte civilăM********* M******* A***** Ş* P********
Parte civilăM********* M******* A***** Ş* P******** P*** O***** S***** V**** Ş****** R*
Parte civilăCondamnă pe inculpatul T. V., fiul lui Constantin şi Victoria, născut la data de în Bistriţa, jud. Bistriţa-Năsăud, cetăţean român, studii 4 clase, agricultor, concubinaj, domiciliat în com. Galaţii Bistriţei, sat Herina, nr. 31/A, jud. Bistriţa-Năsăud, recidivist, CNP , la următoarele pedepse: - 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori, prev. de art. 107 alin. 1 lit. a din Legea 46/2008, cu aplic. art. 41 alin. 1 CP; - 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori, prev. de art. 109 alin. 1 lit. a din Legea 46/2008, cu aplic. 41 alin. 1 CP. Constată că cele două infracţiuni au fost comise sub forma concursului real prev. de art. 38 alin. 1 CP, astfel că, în temeiul art. 39 alin. 1 lit. b CP dispune contopirea acestora în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu de 4 luni închisoare, rezultând o pedeapsă parţială de 1 an şi 4 luni închisoare. Constată că faptele deduse judecăţii au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 41 alin. 1 CP, respectiv în interiorul termenului de încercare de 3 ani şi 2 luni pentru o condamnare anterioară la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată prin SP nr. 131/30.01.2014, pronunţată în dosar penal nr. 10.836/2013 al Judecătoriei Bistriţa. În baza art. 15 din Legea nr. 187/2013 rap. la art. 83 alin. 1 VCP revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare, pedeapsă ce se va executa alăturat pedepsei parţiale de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată pentru faptele deduse judecăţii, astfel că inculpatul va executa în regim de detenţie pedeapsa de : - 2 ani şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 14 rap. la art. 397 CPP obligă pe inculpat la plata despăgubirilor civile în sumă de 845,14 lei în favoarea părţii civile Primăria com. Galaţii Bistriţei, reprezentând c/val arborilor tăiaţi şi sustraşi de acesta în data de 30.09.2015. Constată că prejudiciul rezultat în urma tăierii şi sustragerii arborilor în data de 01.10.2015 a fost recuperat prin reţinerea şi predarea materialului lemnos către Primăria com. Galaţii Bistriţei. În baza art. 112 alin. 1 lit. b CP dispune confiscarea sumei de 5.000 reprezentând c/val. atelajului hipo folosit de inculpat la comiterea infracţiunilor. Respinge solicitarea parchetului referitoare la confiscarea c/val motoferăstrăului folosit de inculpat la comiterea infracţiunilor, deoarece nu s-a precizat marca, modelul şi valoarea acestuia. În baza art. 274 alin. 1 CPP, obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.04.2019.
Hotarare 590/2019 din 01.04.2019amână pronunţarea hotărârii pentru data de 01.04.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii- se va reface procedura de citare cu martora Cif Claudia Estera. - pune în vedere inculpatului ca la următorul termen de judecată să prezinte pe martora Cif Claudia Estera.
Incheiere de sedinta din 04.03.2019- acordă un nou termen de judecată la solicitarea apărătorului ales al inculpatului - se va cita martorul Moldovan Alexandru cu citaţie şi mandat de aducere cu executare efectivă - pune în vedere martorei Cif Claudia Estera, să se prezinte şi la următorul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 04.02.2019se vor cita martorii Moldovan Alexandru şi Cif Claudia Estera, cu citaţii şi mandat de aducere cu executare efectivă.
Incheiere de sedinta din 10.12.2018acordă un nou termen de judecată la solicitarea inculpatului, pentru a se putea prezenta apărătorul său ales - se vor reaudia în calitate de martori numiţii Moldovan Alexandru şi Cif Claudia Estera, care vor fi citaţi de la adresele lor de domiciliu
Incheiere de sedinta din 12.11.2018- se va reveni cu adresă către Ocolul Silvic Valea Şieului pentru a se comunica modalitatea de calcul pentru cei cinci arbori în discuţie, având în vedere faptul că valoarea de 1014,07 lei calculată la suma de 115 lei/mc dă o cantitate de 8,8 mc, însoţită cu o copie de pe rechizitoriu - se vor reaudia în calitate de martori numiţii Moldovan Alexandru şi Cif Claudia Estera
Incheiere de sedinta din 01.10.2018- se va reveni cu adresă către Ocolul Silvic Valea Şieului pentru a se comunica modalitatea de calcul pentru cei cinci arbori în discuţie având în vedere faptul că valoarea de 1014,07 lei calculată la suma de 115 lei/mc dă o cantitate de 8,8 mc. - se va efectua adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa pentru a se comunica soluţia pronunţată în dosarul nr. 387/P/2018 pentru săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă
Incheiere de sedinta din 18.06.2018- pune în vedere apărătorului ales al inculpatului ca în termen de 2 zile să depună la dosar adresa numitului Comnodean Cristian pentru a putea fi citat. - se va efectua adresă către Ocolul Silvic Valea Şieului pentru a se stabili valoarea celor cinci arbori, material lemnos sustras şi găsit în atelajul hipo proprietatea inculpatului Todea Valentin.
Incheiere de sedinta din 14.05.2018pune în vedere inculpatului să prezinte la următorul termen de judecată martorii propuşi, sub sancţiunea decăderii din probă.
Incheiere de sedinta din 16.04.2018se va efectua adresă către Serviciul de Probaţiune Bistriţa Năsăud pentru întocmirea unui referat de evaluare inculpatului Todea Valentin - se vor cita martorii Mureşan Sorin, domiciliat în Herina, str. Principală, nr. 82 şi Şut Raul, domiciliat în Herina, str. Florilor, nr.34,
Incheiere de sedinta din 05.02.2018- se va cita martorul Şut Marius Ionel, cu citaţie şi mandat de aducere - se va cita martorul Cif Claudia Estera, cu citaţie
Incheiere de sedinta din 11.12.2017se vor cita martorii Moldovan Alexandru, Pop Ioan şi Şut Marius Ionel, de adresele indicate prin rechizitoriu
Incheiere de sedinta din 13.11.2017se vor cita martorii Corcode Alexandru Ioan şi Gherman Gheorghe, cu citaţii şi mandate de aducere cu executare efectivă,
Incheiere de sedinta din 02.10.2017- pune în vedere apărătorului ales al inculpatului, să depună la dosar o listă cu numele martorilor de care înţelege să se folosească - se vor cita martorii propuşi prin rechizitoriu respectiv: Corcode Alexandru Ioan şi Gherman Gheorghe
Incheiere de sedinta din 12.06.2017acordă un nou termen de judecată, la solicitarea apărătorului ales al inculpatului
Incheiere de sedinta din 03.04.2017acordă un nou termen de judecată, la solicitarea apărătorului ales al inculpatului
Incheiere de sedinta din 06.03.2017acordă un nou termen de judecată, la solicitarea apărătorului ales al inculpatului, pentru a se putea prezenta inculpatul Todea Valentin
Incheiere de sedinta din 23.01.2017acordă un nou termen de judecată, la solicitarea apărătorului ales al inculpatului, pentru pregătirea apărării - acordă termen în cunoştinţă inculpatului atât inculpatului Todea Valentin cât şi părţile vătămate Comuna Galatii Bistritei prin primar şi M********* M******* A***** Ş* P******** prin Ocolul Silvic Valea Şieului Ra.
Incheiere de sedinta din 21.11.2016