A******** D* P********** N** 5*
ReclamantL***** D*****
PârâtAdmite acţiunea având ca obiect „pretenţii” formulată de reclamanta Asociaţia de Proprietari nr. 25 Suceava în contradictoriu cu pârâta L***** D*****, astfel cum a fost precizată. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1611 lei reprezentând penalităţi de întârziere aferente perioadei martie 2011 – martie 2015. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.12.2018.
Hotarare 3979/2018 din 20.12.2018Amână pronunţarea cauzei la data de 20 decembrie 2017. Pronunţată în şedinţa publică azi, 6 decembrie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.12.2018Admite cererea de amânare a cauzei şi acordă termenul solicitat, sens în care, Amână judecarea cauzei la data de 6 decembrie 2018, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20 septembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 20.09.2018Amână judecarea cauzei şi acordă termen în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă la data de 20 septembrie 2018, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 3 mai 2018.
Incheiere de sedinta din 03.05.2018Pentru a da posibilitatea reprezentantei reclamantei să ia cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor depuse la dosar la termenul de astăzi de către pârâtă, amână judecarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 22.02.2018Pentru a da posibilitatea pârâtei să ia cunoştinţă de conţinutul precizărilor depuse la dosar de reclamantă la termenul de astăzi, amână judecarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 14.12.2017Încuviinţează din oficiu proba cu expertiza în specialitatea contabilitate. Pune în vedere reprezentantei reclamantei să depună la dosar un centralizator privind datoriile pârâtei, urmând ca la următorul termen de judecată instanţa să pună în discuţie numirea expertului specialitatea contabilitate. Fixează termen de judecată la data de 14.12.2017, pentru când se va cita pârâta. Pronunţată în şedinţă publică azi, 05.10.2017.
Incheiere de sedinta din 05.10.2017Repune cauza pe rol pentru a pune în discuţie necesitatea întocmirii unei expertize contabile. Fixează termen de judecată la data de 05.10.2017, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13.07.2017.
Incheiere de sedinta din 13.07.2017Amână pronunţarea cauzei la data de 13 iulie 2017. Pronunţată în şedinţa publică, azi 29 iunie 2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.06.2017Amână pronunţarea cauzei la data de 29 iunie 2017. Pronunţată în şedinţa publică, azi 22 iunie 2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.06.2017Amână pronunţarea cauzei la data de 22 iunie 2017. Pronunţată în şedinţa publică azi, 8 iunie 2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.06.2017Amână pronunţarea cauzei la data de 8 iunie 2017. Pronunţată în şedinţa publică azi, 25 mai 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.05.2017Repune cauza pe rol. Dispune emiterea unei adrese către reclamantă pentru a depune la dosar înscrisuri în dovedirea plăţilor parţiale efectuate de pârâtă. Fixează termen de judecată la data de 25.05.2017, pentru când vor fi citate părţile. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06.04.2017.
Incheiere de sedinta din 06.04.2017Amână pronunţarea cauzei la data de 6 aprilie 2017. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 30 martie 2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.03.2017Amână pronunţarea cauzei la data de 30 martie 2017. Pronunţată în şedinţa publică azi, 16 martie 2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.03.2017Amână pronunţarea cauzei la data de 16 martie 2017. Pronunţată în şedinţa publică azi, 2 martie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.03.2017Amână judecarea cauzei la data de 02 Martie 2017, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâta, anexând precizările şi înscrisurile depuse de către reclamantă în copie. Reclamanta are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19 ianuarie 2017.
Incheiere de sedinta din 19.01.2017Acordă termenul solicitat şi pune în vedere reclamantei - prin reprezentant ca până la termenul viitor să depună la dosar Hotărârile Adunării Generale ale Asociaţiei de Proprietari nr. 52 Suceava prin care s-a stabilit cuantumul penalităţilor, precum şi un calcul detaliat cu privire la penalităţile de întârziere solicitate în care să se regăsească indicate: debitul lunar la care se calculează penalităţile, zilele de întârziere şi procentul aplicat.
Incheiere de sedinta din 10.11.2016