M****** V*** M**** M****
InculpatP***** V***** S********
InculpatRespinge ca nefondată cererea de îndreptare eroare materială a sentinţei penale nr.273/09.02.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia I Penală, formulată de Serviciul de Probaţiune Bucureşti. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 06.11.2017.
Incheiere indreptare eroare materiala din 06.11.20171. În baza art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.15 din Legea nr.143/2000 şi art.396 alin.1 alin.10 C.p.p. condamnă pe inculpatul Mierlea Vlad-Mihuţ-Marin la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc. În baza art.67 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a şi b C.p. pe o perioadă de 1 an, care se execută după executarea pedepsei închisorii, potrivit art.68 alin.1 lit.c C.p. În baza art.65 C.p. interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art.66 alin.1 lit.a şi b C.p., pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti pe un termen de supraveghere de 2 ani. Conform art. 93 alin. 1 C.pen., inculpatul va respecta, pe durata termenului de supraveghere, următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 3 C.pen. inculpatul va presta pe durata termenului de supraveghere o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 90 de zile (instituţii în cadrul cărora se va executa obligaţia: Adăpostul de câini comunitari al Poliţiei Locale Sector 1 şi Administraţia Domeniului Public Sector 1 Bucureşti). Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. Constată că inculpatul a fost reţinut în data de 20.10.2016, arestat preventiv de la 21.10.2016 la 27.10.2016 şi în arest la domiciliu de la 27.10.2016 la 21.11.2016. În baza art. 399 alin.1 C.proc.pen. menţine măsura preventivă a controlului judiciar. 2. În baza art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.396 alin.1 alin.10 C.p.p. condamnă pe inculpatul Purice Victor-Sebastian la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc. În baza art.67 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a şi b C.p. pe o perioadă de 1 an, care se execută după executarea pedepsei închisorii, potrivit art.68 alin.1 lit.c C.p. În baza art.65 C.p. interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art.66 alin.1 lit.a şi b C.p., pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti pe un termen de supraveghere de 2 ani şi 4 luni. Conform art. 93 alin. 1 C.pen., inculpatul va respecta, pe durata termenului de supraveghere, următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 3 C.pen. inculpatul va presta pe durata termenului de supraveghere o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 90 de zile (instituţii în cadrul cărora se va executa obligaţia: Adăpostul de câini comunitari al Poliţiei Locale Sector 1 şi Administraţia Domeniului Public Sector 1 Bucureşti). Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. Constată că inculpatul a fost reţinut în data de 20.10.2016, arestat preventiv de la 21.10.2016 la 27.10.2016 şi în arest la domiciliu de la 27.10.2016 la 21.11.2016. În baza art. 399 alin.1 C.proc.pen. menţine măsura preventivă a controlului judiciar. În baza art.112 lit.f C.p. raportat la art.16 din Legea nr.143/2000 confiscă, în vederea distrugerii, cu păstrarea de contraprobe, cantităţile: de 46,14 grame Cannabis rămasă după analiza probelor de laborator depusă la Camera de Corpuri Delicte a Inspectoratului General al Poliţiei Române pe baza dovezii seria H nr.0205250/07.11.2016; de 18,10 grame Cannabis rămasă după analiza probelor de laborator depusă la Camera de Corpuri Delicte a Inspectoratului General al Poliţiei Române pe baza dovezii seria H nr.0205251/07.11.2016. Constată că proba de 0,18 grame Cannabis (potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr.268442/27.10.2016) a fost consumată în procesul analizelor de laborator. În baza art.112 lit.b C.p. raportat la art.16 din Legea nr.143/2000 confiscă grinderul pe care s-a pus în evidenţă THC, rămasa după analiza probelor de laborator, depus la Camera de Corpuri Delicte a Inspectoratului General al Poliţiei Române pe baza dovezii seria H nr.0205251/07.11.2016. Constată că suma de 690 lei ridicată de la inculpatul Purice Victor-Sebastian a fost restituită familiei acestuia pe bază de dovadă. În baza art.274 alin.2 obligă inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 1800 lei fiecare. Onorariul parţial pentru avocatul din oficiu, în sumă de 100 lei, se avansează din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09.02.2017.
Hotarare 273/2017 din 09.02.2017STABILEŞTE PRONUNŢREA LA DATA DE 09.02.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.01.2017lipsa de apărare a inc. Mierlea Vlad Mihuţ
Incheiere de sedinta din 12.01.2017