F***** N******* D* G******** A C********* P***** Î************** M*** Ş* M******* S*****
ApelantC****** (***** G****** M**** C*******
IntimatAdmite apelul formulat de apelantul FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. – I.F.N. în contradictoriu cu intimata CÂMPEAN MARIA CRISTINA. Ia act de renunţarea apelantei-reclamante la judecată şi pe cale de consecinţă, Dispune anularea în parte a hotărârii apelate reprezentată de sentinţa civilă nr. 7554/02.09.2016, pronunţată în dosarul nr. 41797/3/2014 al Tribunalului Bucureşti, Secţia a VIII a civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, sub aspectul dispoziţiei privind respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Păstrează în rest sentinţa civilă apelată. Obligă apelanta la plata sumei de 476 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat în apel. Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare la instanţa ierarhic superioară celei care a luat act de renunţare, cerere care se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă. Pronunţată azi 27.04.2017, în şedinţă publică.
Hotarare 2602/2017 din 27.04.2017Fata de cererea de renuntare la judecata formulata de apelant, amana judecata si acorda termen pentru când se va cita intimata cu copie de pe aceasta.
Incheiere de sedinta din 23.03.2017