S* R********** S**
ContestatorM********* M******** A***** Ş* P****************** D************* D****
IntimatAdmite excepţia netimbrării cererii, invocată din oficiu. Anulează contestaţia la executare formulată de contestatoarea S* R********** S**, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Administraţia Fondului pentru Mediu, Direcţia Generală de Administrare Fiscală şi Gestiunea Financiară/Direcţia Evidenţă şi Colectare, ca netimbrată Cu drept de apel la Tribunalul Maramureş în termen de 10 zile de la comunicre, cererea de apel urmând a fi depusă la judecătoria Baia Mare. Pronunţată azi, 20 octombrie 2016, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 8054/2016 din 20.10.2016Amână pronunţarea soluţiei la data de 20.10.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.10.2016