S******** P***** D******* P***** Î*********** Ş* R******** P************ C********** L************** D* I******* P***** Ş* D********** R*****
ReclamantM***** N******
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Local al Municipiului Reşiţa – Serviciul Public „Direcţia pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local, Serviciul de Iluminat Public şi Deszăpezire”, în contradictoriu cu pârâtul M***** N******, şi în consecinţă: Obligă pe pârât să-i restituie reclamantului suma de 1 161 lei, încasată, în mod necuvenit, pe perioada octombrie 2014-mai 2015. Respinge celelalte pretenţii ale reclamantului. Fără cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul Caraş-Severin.
Hotarare 96/2018 din 19.01.2018În baza disp. art. 413 cod procedură civilă, suspendă judecarea cauzei civile formulate de reclamantul Serviciul Public, Direcţia pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local, Serviciul de Iluminat Public şi Deszăpezire Reşiţa, în contradictoriu cu pârâtul M***** N******. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi 04.10.2016.
Incheiere suspendare din 04.10.2016