H***** A*****
CondamnatÎn temeiul art. 587 Cod procedură penală raportat la art. 59 Cod penal din 1969, admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Penitenciarul Iaşi pentru persoana condamnată H***** A*****, în prezent deţinut în Penitenciarul Iaşi, aflat în executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 114/26.05.2014 a Judecătoriei Paşcani. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului H***** A***** de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 142/2014 din 09.09.2014 emis de Judecătoria Paşcani, atrăgându-i-se atenţia asupra dispoziţiilor art. 104 Cod penal. În conformitate cu art. 272 Cod procedură penală onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 130 de lei (delegaţie nr. 26202/2016 – av. Grădinariu Marcela) va fi plătit Baroului de Avocaţi Iaşi din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. În baza dispoziţiilor art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17.01.2017.
Hotarare 44/2017 din 17.01.2017Pronunţarea va avea loc la data de 17.01.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.01.2017