U***** P********* I*********
CreditorM**** N*******
DebitorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite, formulată de Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti „Goslan şi Stîngă” . Încuviinţează executarea silită în dosarul execuţional nr. 5501/2016 al Societaţii Civile Profesionale de Executori Judecătoreşti „Goslan şi Stîngă”, la cererea creditorului cesionar ULTIMO PORTFOLIO INVESTMENT (Luxembourg) SA cu sediul în Luxembourg, 1, Rue Schiller, L 2519, Luxembourg împotriva debitoarei M**** N******* Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. xxxxx din data de 19.01.2013, încheiat între Provident Financial România IFN şi M**** N*******, pentru recuperarea creanţei în sumă de 1.286,07 lei, ce va fi actualizată conform prevederilor contractuale până la data efectivă a plăţii, reprezentând credit neachitat, dobânzi, penalităţi şi comisioane, la care se adaugă cheltuielile de executare calculate pe parcursul procedurii execuţional, până la recuperarea integrală a creanţei, urmând ca executarea să se efectueze prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 noiembrie 2016.
Incheiere finala dezinvestire din 17.11.2016