Dosar 41/1371/2016 din 21.01.2016

retragere asociat


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 41/1371/2016
Data dosar:
21.01.2016
Instanta:
Tribunalul Comercial Mureș
Departament:
COMERCIAL
Obiect:
retragere asociat
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 08.07.2016 la ora 9:00

    Complet: C42 Prima instanta
  • Respinge cererea

    Respinge excepţia inadmisibilităţii raportat la faptul că reclamantul solicită retragerea din societate prin cesiunea părţilor sociale. Admite excepţia inadmisibilităţii acţiunii vizând validarea cesiunilor făcute de reclamant. Respinge acţiunea civilă formulată de reclamantul Silviu Petru Puni în contradictoriu cu pârâta H****** R****** S**, cu sediul în Târgu Mureş, str. Depozitelor, nr. 22, jud. Mureş, înregistrată la ORC de pe lângă Tribunalul Mureş sub nr. J26/791/1994, având CUI RO 6064798. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul va fi depus la Tribunalul Specializat Mureş. Pronunţată în conformitate cu prevederile art. 396 al. 2 Cod procedură civilă prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în data de 08 iulie 2016.

    Hotarare 49/2016 din 08.07.2016
  • Sedinta din data de 01.07.2016 la ora 09:00

    Complet: C42 Prima instanta
  • Amână pronunţarea

    În baza art. 396 Cod procedură civilă, din lipsă de timp pentru deliberare, va dispune amânarea pronunţării la data la data de 08 iulie 2016, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei potrivit art. 396 pct.2 Cod procedură civilă,

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.07.2016
  • Sedinta din data de 17.06.2016 la ora 09:00

    Complet: C42 Prima instanta
  • Amână pronunţarea

    În baza art. 396 Cod procedură civilă, din lipsă de timp pentru deliberare, va dispune amânarea pronunţării la data la data de 01 iulie 2016, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei potrivit art. 396 pct.2 Cod procedură civilă, dând posibilitatea părţilor de a formula şi depune la dosar eventuale concluzii scrise.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.06.2016
  • Sedinta din data de 13.05.2016 la ora 09:00

    Complet: C42 Prima instanta
  • Repus pe rol

    Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti privind petitul accesoriu al acţiunii reclamantului referitor la pronunţarea de către instanţă a unei hotărâri care să ţină loc de hotărâre a adunării generale a asociaţilor. Uneşte cu fondul cauzei excepţia inadmisibilităţii raportat la faptul că reclamantul solicită retragerea din societate prin cesiunea părţilor sociale şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii vizând validarea cesiunilor făcute de reclamant. Dispune continuarea judecăţii. Acordă termen de judecată în data de 17 iunie 2016 şi dispune citarea părţilor.

    Incheiere de sedinta din 13.05.2016
  • Sedinta din data de 06.05.2016 la ora 09:00

    Complet: C42 Prima instanta
  • Amână pronunţarea

    Din lipsă de timp pentru deliberare amână pronunţarea asupra excepţiilor invocate de pârâtă prin întâmpinare la data de 13 pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei-art.396 alin.2 Cod procedură civilă.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.05.2016
  • Sedinta din data de 22.04.2016 la ora 09:00

    Complet: C42 Prima instanta
  • Amână pronunţarea

    Din lipsă de timp pentru deliberare amână pronunţarea asupra excepţiilor invocate de pârâtă prin întâmpinare la data de 06 mai 2016,soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei-art.396 alin.2 Cod procedură civilă.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.04.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD