G** D**********
InculpatT***** P***********
InculpatS********* D* P***************** B***
Parte civilăÎn baza art. 346 alin. (1) teza 1 Cod procedură penală, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 75/2016, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.340/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brad, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, privind pe inculpaţii: - Gui Daniel Ioan, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prevăzută şi pedepsită de art.228 alin. 1 C.pen, în condiţiile art. 77 alin. 1 lit. „a” C.pen.; - Tobiaş Petru Cosmin, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prevăzută şi pedepsită de art.228 alin. 1 C.pen, în condiţiile art. 77 alin. 1 lit. „a” C.pen. Dispune începerea judecăţii în prezenta cauză privind pe inculpaţii Gui Daniel Ioan şi Tobiaş Petru Cosmin. Conform art. 347 alin.1 Cod procedură penală, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 75/2016, prezenta încheiere poate fi atacată cu contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 30.05.2016.
30/2016 din 30.05.2016