S********* A************* P****** F**** L**** P***** S***** (********* P***** D******
ReclamantD******* G******* D* A******** S****** Ş* P******** C******** D***
PârâtAdmite acţiunea formulată de Sindicatul Administraţiei Publice ,,Forţa Legii", cu sediul în Craiova, Strada C-tin Lecca, nr. 32, Judeţul Dolj, pentru membrul de sindicat STAICU (BUTIŞANU) PETRIA DANIELA, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială Socială şi Protecţia Copilului Dolj, cu sediul în Craiova, B-dul N. Titulescu , nr. 22, Judeţul Dolj. Obligă pârâta să plătească reclamantei membru de sindicat dobânda legală aferentă drepturilor băneşti cuvenite conform sentinţei civile nr. 10438/24.10.2011, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 16911/63/2011, calculată începând cu 24.10.2011 şi până la data plăţii efective. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de declarare a apelului se va depune la Tribunalul Dolj. Pronunţată în şedinţa publică de la 30.09.2016.
Hotarare 2660/2016 din 30.09.2016