F****** A********
Recurent ReclamantD******* G******* D* P****** A M*********** B********
Intimat PârâtRespinge contestaţia ca neîntemeiată. Cu drept de plângere în termen de 3 zile de la comunicare. Plângerea se depune la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII a Contencios administrativ şi Fiscal. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 16.03.2017.
Incheiere de sedinta din 16.03.2017Respinge ca inadmisibile cererea de sesizare a ÎCCJ cu dezlegarea unei chestiuni de drept, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi excepţiile de nelegalitate, respectiv ca nefondată excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant. Respinge recursul ca nefondat. Cu drept de recurs în 48 de ore de la pronunţare în ce priveşte respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Definitivă în rest. Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 februarie 2017.
Hotarare 549/2017 din 09.02.2017Pune în vedere recurentului-reclamant să depună la dosarul cauzei în termen de 48 de ore un exemplar al înscrisurile transmise prin e-mail la dosarul cauzei pentru prezentul termen de judecată, spre a fi comunicate prin mijlocirea instanţei părţii adverse. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 09.02.2017, ora 12:00, Completul 9 Recurs NCPC, sala E23 „Paul Negulescu”, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă în temeiul prevederilor art. 229 alin. 1 C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 octombrie 2016.
Incheiere de sedinta din 27.10.2016