P****** C*** D*********** S** R*********** P*** C************** R**** S********
Recurent ReclamantI******** M***** B********
Intimat PârâtI** C*******
Intimat PârâtAdmite recursul. Casează în parte sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond. Menţine dispoziţiile sentinţei recurate cu privire la soluţia dată excepţiilor inadmisibilităţii acţiunii şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei I******** M***** B********. Definitivă. Pronunţată azi 12.04.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Hotarare 2102/2018 din 12.04.2018Amână pronunţarea la data de 12.04.2018 - GD - CAp
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.03.2018În temeiul disp. art. 413 alin. 1 pct. 2 cod proc. civilă dispune suspendarea cauzei până la soluţionarea cauzei penale ce face obiectul dosarului cu nr. 137/P/2015 aflat pe rolul Parchetului Lehliu Gară. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere suspendare din 25.05.2017lipsă răspuns la adresa instanţei
Incheiere de sedinta din 06.04.2017îndeplinirea unor obligaţii
Incheiere de sedinta din 23.02.2017