D******* M****
ReclamantD******* Ş*****
PârâtZ******* A**************
PârâtÎn baza art. 416 cod de procedură civilă, constată ca fiind perimată acţiunea formulată de reclamanta D******* M****, în contradictoriu cu pârâţii D******* Ş*****, şi Z******* A**************. Cu drept la recurs în 5 zile de la pronunţare. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Oneşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17.06.2020.
Hotarare 720/2020 din 17.06.2020Suspendă cauza de drept în temeiul Decretului nr.195/16.03.2020.
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din 29.01.2020 prin care s-a suspendat activitatea judecătorească pe durată nedeterminată.
Incheiere de sedinta din 29.01.2020În baza art. 242 din codul de procedură civilă, suspendă judecata cererii formulate de reclamanta D******* M****, în contradictoriu cu pârâţii D******* Ş***** şi Z******* A**************, până când reclamanta va menţiona dacă persoanele indicate în înscrisurile care i-au fost comunicate în cauză sunt moştenitorii celor decedaţi, urmând să depună acte de stare civilă pentru acestea sau să comunice data şi locul naşterii acestora, pentru a putea instanţa să emită ulterior adrese pentru identificarea lor. Cu recurs în condiţiile art. 414 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22.05.2019.
Incheiere suspendare din 22.05.2019încuviinţează cererea de amânare a cauzei
Incheiere de sedinta din 27.03.2019Emitere adresă reclamantei a comunica acte de stare civilă lipsă.
Incheiere de sedinta din 16.01.2019administrare probe
Incheiere de sedinta din 07.11.2018administrare probe
Incheiere de sedinta din 12.09.2018Faţă de introducerea în cauză a nepoatei defunctei Taras, în vederea citării acesteia cu copia înscisurilor.
Incheiere de sedinta din 23.05.2018lipsă de procedură
Incheiere de sedinta din 11.04.2018administrare probe
Incheiere de sedinta din 14.02.2018În vederea emiterii de adrese către reclamantă şi Primăria Oituz pentru a depune acte de stare civilă.
Incheiere de sedinta din 22.11.2017administrare probe
Incheiere de sedinta din 27.09.2017Pentru emiterea unei adrese reclamantei cu men?iunea de a comunica date de stare civilă ale celor decedaţi, Primăria Oituz neputând comunica actele de stare civilă fără aceste date.
Incheiere de sedinta din 07.06.2017În vederea emiterii de adrese pentru ob?inerea unor înscrisuri lipsă de la dosar.
Incheiere de sedinta din 12.04.2017administrare probe
Incheiere de sedinta din 01.03.2017Respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de petenta D******* M****, ca fiind rămasă fără obiect. Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii. Dată în camera de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23.11.2016.
Incheiere de sedinta din 23.11.2016pentru a se revenii cu adresă la reclamantă.
Incheiere de sedinta din 09.11.2016trimite cauza la C7 conform art. 107 Hot. CSM 1375/2015
Rezolutietrimiterecompletinitial din 07.10.2016