P******* O******* B****
ReclamantB**** I****
PârâtDispune îndreptarea erorii materiale din sentinţa civilă nr. 3707/28 noiembrie 2016. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în sentinţa civilă anterior menţionată, în sensul că dispune îndreptarea în ambele exemplare ale hotărârii, în considerente şi în dispozitiv, în sensul că în considerentele şi în dispozitiv va figura domiciliul intimatului B**** I****. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Miercurea Ciuc. Pronunţată în şedinţă publică azi, 26.01.2017.
Incheiere indreptare eroare materiala din 26.01.2017Admite cererea formulată de petentul Oraşul Bălan, în contradictoriu cu intimatul B**** I****. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii în cuantum de 680 de lei aplicată prin procesul verbal seria CP nr. 5639608/15.02.2014 în sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii. Obligă intimatul să presteze un număr de 34 ore de muncă în folosul comunităţii la serviciul public stabilit de primarul localităţii Bălan, jud. Harghita. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Miercurea Ciuc. Pronunţată în şedinţă publică azi 28.11.2016.
Hotarare 3707/2016 din 28.11.2016Amână pronunţarea în prezenta cauză la data de 28 noiembrie 2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.11.2016