C************* B********* C* S***** A*** L* C** A* Z****** G******
Intimat ReclamantG**** F********* B***** P*** R*********** L****
Recurent PârâtM********* M******* A***** Ş* P******** P*** R*********** L****
Recurent PârâtAdmite recursurile declarate de recurentele-pârâte Garda Forestieră Braşov şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împotriva sentinţei civile nr.368/CA/07.04.2016 a Tribunalului Braşov – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează în parte, în ce priveşte soluţia asupra excepţiei prematurităţii şi fondului acţiunii şi rejudecând în aceste limite: Admite excepţia prematurităţii formulării acţiunii şi respinge ca fiind prematură acţiunea formulată de reclamantul Composesoratul Bărbăteşti în contradictoriu cu pârâtele Garda Forestieră Braşov şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Menţine sentinţa atacată în ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Garda Forestieră Braşov. Definitivă. Pronunţată, în condiţiile art.396 alin.(2) din Codul de procedură civilă, azi data de 2 martie 2017.
Hotarare 218/2017 din 02.03.2017Amână pronunţarea în cauză la data de 02 martie 2017. În temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 februarie 2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.02.2017Amână pronunţarea în cauză la data de 23 februarie 2017. În temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 februarie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.02.2017Pentru comunicarea cererii de sesizare a ÎCCJ către părţile lipsă
Incheiere de sedinta din 19.01.2017D I S P U N E: Constată că nu sunt îndeplinite în cauză condiţiile legale pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Fixează termen, în vederea continuării judecăţii, la data de 19 ianuarie 2017, pentru când se citează părţile. Pronunţată, în condiţiile art.396 alin.(2) din Codul de procedură civilă, azi data de 24 noiembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 24.11.2016Pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, amână pronunţarea asupra necesitării sesizării ÎCCJ, în condiţiile art.396 alin.1 Cpc, la data de 24.11.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.11.2016pentru studiul înscrisurilor depuse la acest termen de judecată şi administrarea unor probe suplimentare
Incheiere de sedinta din 27.10.2016Acordă termen de judecată la data de 27.10.2016 pentru când se emit adrese către părţi cu solicitarea de a exprima un punct de vedere, în scris, referitor la necesitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în condiţiile art. 519 Cod procedură civilă cu soluţionarea chestiunii de drept relativ la natura juridică a creanţei constând în compensaţiile prevăzute de art. 97 din Codul silvic, la clarificarea reglementării art. 6 din HG nr. 861/2009 – respectiv dacă această normă instituţie sau nu o condiţie suspensivă pentru acordarea compensaţiilor cuvenite persoanelor juridice în condiţiile Codului silvic şi la stabilirea criteriilor pentru determinarea actului normativ aplicabil cererilor de acordare a acestor compensaţii (actul normativ în vigoare în perioada pentru care sunt solicitate compensaţiile sau actul normativ în vigoare la data cererii de acordare a compensaţiilor adresată autorităţii publice).
Incheiere de sedinta din 29.09.2016