U****** F***** V*******
InculpatS******* C***** D* U****** B****** P*** R*********** L****
Parte civilăS*** D**************
Parte civilăAmână cauza la data de 04 mai 2016 pentru audierea martorilor lipsă şi pentru efectuarea unui supliment la raportul de expertiză medico-legală. În temeiul art. 362 rap la art. 242 alin. 2, art. 218 CPP înlocuieşte măsura arestării preventive dispusă cu privire la inculpatul ULINIUC FLORIN-VALENTIN, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, prev. de art. 32 alin. 1 Cod penal rap. la art 188 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal deţinut în baza mandatului de arestare preventivă nr 61/UP/29.09.2015 emis de Tribunalul Braşov cu măsura arestului la domiciliu. În baza art. 221 alin. 1,2 Cpp, pe timpul cât se află în arest la domiciliu, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să nu părăsească domiciliul fără încuviinţarea instanţei de judecată; b) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; c)să nu se apropie de partea vătămată SMEU DANIELA ANDREEA şi de martorii I.R.G, G. C.-M., N.M.-Ş. şi B.G., şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nici o cale. Atrage atenţia inculpatului că în cazul încălcării cu rea credinţă a măsurii dispuse sau a obligaţiilor stabilite se poate dispune măsura arestării preventive. Dispune punerea în libertate la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză şi plasarea în arest la domiciliu a inculpatului ULINIUC FLORIN-VALENTIN. În baza art 221 alin 9 CPP stabileşte organ de supraveghere IPJ Braşov.SIC-Biroul Supravegheri Judiciare,care va verifica periodic respectarea măsurii şi a obligaţiilor de către inculpat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora va sesiza de îndată instanţa de judecată. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 221 alin. 5 Cod procedură penală, în sensul că, pe durata măsurii arestului la domiciliu poate părăsi imobilul unde locuieşte pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora şi asupra art. 221 alin. 10 Cod procedură penală, în sensul că pentru supravegherea respectării măsurii arestului la domiciliu sau a obligaţiilor impuse inculpatului pe durata acesteia, organul de poliţie poate pătrunde în imobilul unde se execută măsura, fără învoirea inculpatului sau persoanelor care locuiesc împreună cu acesta. Aduce la cunoştinţa inculpatului dreptul de acces la asistenţă medicală de urgenţă, dreptul de a contesta măsura şi dreptul de a solicita revocarea sau înlocuirea arestului la domiciliu cu o altă măsură preventivă. Prezenta încheiere se comunică după rămânerea definitivă inculpatului, organului de supraveghere- IPJ Braşov.SIC-Biroul Supravegheri Judiciare, serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor şi organelor de frontieră. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 6.04.2016 ora 12,00.
din 06.04.2016