T*** I*********
ReclamantP******** D* P* L**** Î***** C**** D* C****** Ş* J*******
PârâtM********* P*****
PârâtAdmite acţiunea precizată formulată de reclamanta TOMA IRINA - OANA în contradictoriu cu pârâtul M********* P***** – PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE şi în consecinţă: Obligă pârâtul să acorde reclamantei diferenţele salariale reprezentând includerea premiului anual în salariu lunar, pentru perioada 01.01.2013 – 01.07.2014, diferenţe ce urmează a fi actualizate în funcţie de indicele de inflaţie de la data plăţii efective. Obligă pârâtul anterior enunţat să plătească reclamantei dobânda legală penalizatoare calculată asupra sumelor datorate cu titlu de diferenţă drepturi salariale acordate prin prezenta hotărâre, dobândă ce se va calcula pentru intervalul cuprins între data de 01.01.2013 şi până la momentul achitării efective a drepturilor salariale restante. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va putea depune de partea interesată la Tribunalul Neamţ, Secţia I Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.01.2017.
Hotarare 124/2017 din 16.01.2017Termen pentru comunicarea precizării depuse de reclamant
Incheiere de sedinta din 14.11.2016Termen pentru emiterea adresei dispusă de instanţă
Incheiere de sedinta din 19.09.2016