Dosar 43280/3/2016 din 24.11.2016

litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 43280/3/2016
Data dosar:
24.11.2016
Instanta:
Tribunalul București
Departament:
Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal
Obiect:
litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.04.2017 la ora 08:30

    Complet: C26 Fond-CA
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea precizată. Obligă pârâta ca pentru membrii de sindicat în numele cărora a fost formulată acţiunea: - începând cu 09.04.2015 să stabilească nivelul de salarizare în funcţie de nivelul maxim de salarizare existent în cadrul instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea, pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, iar începând cu 21.12.2016 să stabilească nivelul de salarizare în funcţie de nivelul maxim de salarizare existent în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate; - să plătească drepturile salariale reprezentând diferenţa între salariile cuvenite ca urmare a aplicării nivelului maxim de salarizare conform menţiunilor de mai sus şi salariile efectiv plătite, începând cu data de 09.04.2015 şi până la data rămânerii definitive a hotărârii, urmând ca sumele să fie actualizate cu indicele inflaţiei de la data scadenţei lunare până la data plăţii efective; - să plătească dobânda legală aferentă drepturilor salariale rezultând din diferenţa dintre salariile cuvenite şi cele efectiv plătite, de la data scadenţei lunare până la data plăţii efective. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 21.04.2017.

    Hotarare 2553/2017 din 21.04.2017
  • Sedinta din data de 13.04.2017 la ora 08:30

    Complet: C26 Fond-CA
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 21.04.2017. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 13.04.2017.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.04.2017
  • Sedinta din data de 06.04.2017 la ora 08:30

    Complet: C26 Fond-CA
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 13.04.2017. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06.04.2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.04.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD