C***** V******
PetentF***** D*****
IntimatF***** V*******
IntimatS********* D* F******** R***** F*** S*
IntimatRespinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta CĂTANĂ VALERIA în contradictoriu cu intimaţii F***** D*****, F***** V******* şi SOCIETATEA DE FINANŢARE RURALĂ FAER S.A. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Tg-Mureş. Pronunţată în şedinţa publică din 25.01.2017.
Hotarare 401/2017 din 25.01.2017Amână pronun?area pentru data de 25.01.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.01.2017- încuviinţează proba cu înscrisurile depuse la dosar; - uneşte cu fondul cauzei excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de către intimata S********* D* F******** R***** F*** S*; - admite cererea formulată de către reprezentantul petentei, sens în care dispune emiterea unei adrese către Arhiva Tribunalului Specializat Mureş, cu solicitarea ca anterior termenului de judecată ce se va stabili, să acvireze dosarul nr. 14248/320/2015; - respinge cererea formulată de către reprezentantul petentei, constând în emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Judecătoria Tîrgu Mureş, în vederea comunicării stadiului dosarului penal nr. 2130/P/2013, şi îi pune în vedere reprezentantului petentei să facă demersuri în acest sens, şi să depună la dosar înscrisuri cu privire la stadiu dosarului penal despre care a făcut vorbire.; - respinge cererea formulată de către petentă prin reprezentant, cu privire la solicitarea de la executorul judecătoresc a poziţiei societăţii intimate raportat la cererea de suspendare a executării silite; - acordă termen în cunoştinţă petentei, prin reprezentantul său convenţional; - reluarea procedurii de citare cu intimaţii. Stabileşte termen de judecată la data de 10 ianuarie 2017. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 25 noiembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 25.11.2016Anulează cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta C***** V****** având ca obiect plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc. Cu drept de cerere de reexaminare pentru reclamantă în termen de 15 zile de la comunicare, cerere care se va depune la Judecătoria Tîrgu-Mureş. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 mai 2016.
2803/2016 din 17.05.2016