E****** S*** - S******** Î* R************ J********
CreditorB** F****** L********
PetentP*** L****** G*******
DebitorAdmite cererea formulată B** F****** L********, şi-n consecinţă, Încuviinţează executarea silită la cererea creditoarei S.C. ECOTERM S.A. FĂGĂRAŞ – societate în reorganizare judiciară, împotriva debitorului P*** L****** G*******, în baza titlului executoriu constând în decizia civilă nr. 985/R din 01 noiembrie 2013, pronunţată în dosarul civil nr. 4314/226/2012 al TRIBUNALULUI BRAŞOV SECŢIA A-II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL, prin toate formele prevăzute de lege, până la realizarea creanţei în cuantum de 522.68 lei reprezentând contravaloare energie termică aferentă perioadei octombrie 2010 – aprilie 2012 şi suma de 53.56 lei reprezentând penalităţi aferente debitului restant, precum şi a cheltuielilor de executare. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu, în oricare dintre modalităţile prevăzute de lege. Nesupusă niciunei căi de atac. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24 august 2016.
Incheiere de executare silita din 24.08.2016