D*** C*********
InculpatM**** T***
InculpatÎnch.13 - Admite cererea formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa. În baza art. 242 alin.2 C.proc.pen. şi art.215 C.proc.pen., Înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţii: D*** C*********, şi M**** T***, cu măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data punerii efective în libertate pentru inculpatul Di ma Constanin şi cu data rămânerii definitive a prezentei pentru inculpatul M**** T***. În baza art.215 alin.1 şi 2 din Codul de procedură penală pe durata măsurii controlului judiciar inculpaţii urmează să respecte obligaţiile prevăzute de art.215 alin. 1 lit. a - c C.proc.pen., precum şi pe cele prevăzute de art. 215 alin. 2 lit. a, d, e, f şi j C.proc.pen. respectiv: - să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea procurorului competent; - să nu ia legătura cu suspecţii, inculpaţii şi martorii audiaţi în prezenta cauză; - să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia au săvârşit faptele de care au fost acuzaţi, respectiv activităţi de administrare a unor societăţi comerciale; - să comunice la cererea procurorului competent sau a instanţei de judecată, informaţii relevante despre mijloacele de existenţă; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. Supravegherea respectării de către inculpaţi a obligaţiilor care le revin pe durata controlului judiciar urmează a fi realizată de către IPJ Constanţa - Serviciul de Investigaţii Criminale, Biroul Supravegheri Judiciare, în cazul inculpatului D*** C********* şi respectiv de către IPJ Ilfov - Serviciul de Investigaţii Criminale, Biroul Supravegheri Judiciare, în cazul inculpatului M**** T***. În baza art.215 alin. 3 Cod procedură penală atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Copia prezentei încheieri se comunică conform dispoziţiilor art. 215 alin. 5 Cod procedură penală. În baza art.275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi 25.01.2016.
Incheiere masuri preventive faza de UP 13/2016 din 25.01.2016