A****** M*****
InculpatS********* N******** D* T******** F******* D* C*******
Parte civilăÎn baza art. 346 alin. 4) C.p.p., dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul A****** M*****, trimis în judecată prin rechizitoriul cu nr. 979/P/2016 din data de 16.11.2016 al Parchetului de pe Tribunalul Braşov, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată, prev. de art. 254 alin. 1) Cod penal din 1969, rap. la art. 7 alin. 1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, în forma de la data faptelor, cu aplic. art. 41 alin. 2) Cod penal din 1969 şi art. 5 din Noul Cod penal şi a infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prev. de art. 248 Cod penal din 1969, rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, în forma de la data faptelor, cu aplic. art. 41 alin. 2) Cod penal din 1969 şi art. 5 din Noul Cod penal, toate cu aplic. art. 33 lit. a) Cod penal din 1969. Termen pentru judecata în fond a cauzei urmează a fi stabilit după rămânerea definitivă a prezentei. Cu drept de contestaţie pentru Ministerul Public, pentru partea civilă şi pentru inculpat, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu azi, 08.05.2017.
din 08.05.2017Amână pronunţarea la data de 08.05.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.05.2017Faţă de lipsa apărătorului ales al inculpatului acordă termen la data de 05.05.2017.
Incheiere de sedinta din 07.04.2017În baza art. 345 C.p.p.: Admite în parte excepţia invocată de către inculpatul A****** M***** şi, în consecinţă, constată nulitatea parţială a ordonanţei procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, dată în data de 14.08.2012, ora 08:00 în dosarul de urmărire penală nr. 520/P/2011 (filele 49 şi 50 d.u.p.), în privinţa prelungirii pentru o perioadă de 30 de zile, începând din data de 22.08.2012, până în data de 20.09.2012, a duratei autorizării investigatorilor sub acoperire cu nume atribuite Popa Marius, Blendea Cristian şi Popescu Viorel, şi, în consecinţă, exclude procesele-verbale întocmite în data de 13.09.2012 de investigatorii sub acoperire Popa Marius, Blendea Cristian şi Popescu Viorel (filele 93-99 d.u.p.), sub aspectul menţiunilor referitoare la elementele de fapt pretins constatate în data de 13.09.2012 în trenul InterRegio 1781. Admite în parte excepţia invocată de către inculpatul A****** M***** şi, în consecinţă, constată nulitatea parţială a referatului procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, întocmit în data de 14.08.2012, în dosarul de urmărire penală nr. 520/P/2011 (filele 63 şi 64 d.u.p.), în privinţa propunerii de reînnoire a autorizaţiei nr. 133/12.06.2012, ora 14:30, emisă în baza încheierii de cameră de consiliu nr. 78/12.06.2012 pronunţată în dosarul nr. 2/A/2012 de judecătorul Tribunalului Braşov, privind interceptarea şi înregistrarea audio-video a convorbirilor sau comunicărilor, purtate în mediul ambiental, privind activitatea investigatorilor Popa Marius, Blendea Cristian şi Popescu Viorel, şi prelungirea duratei acesteia cu 30 de zile, începând cu data de 15.08.2012 şi până la data de 13.09.2012 şi, în consecinţă, exclude înregistrarea audio-video realizată în data de 13.09.2012 de către investigatorul Popa Marius în trenul IR 1781, procesul-verbal întocmit în data de 07.10.2012, ora 12:00 (fila 91 d.u.p.), în cuprinsul căruia se redă în formă scrisă conţinutul acestei înregistrări, precum şi anexa 1 la acest proces-verbal (fila 93 d.u.p.), înregistrarea audio-video realizată în data de 13.09.2012 de către investigatorul Popescu Viorel în trenul IR 1781, procesul-verbal întocmit în data de 27.09.2012, ora 15:30 (fila 100 d.u.p.), în cuprinsul căruia se redă în formă scrisă conţinutul acestei înregistrări, precum şi anexa la acest proces-verbal (fila 101 d.u.p.). Respinge ca neîntemeiate celelalte excepţii invocate de către inculpatul A****** M*****. Dispune comunicarea prezentei încheieri Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, urmând ca în termen de 5 zile de la comunicarea prezentei încheieri, procurorul să comunice judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată, ori solicită restituirea cauzei. Cu drept de contestaţie odată cu încheierea pronunţată conform art. 346 C.p.p.. Dată în camera de consiliu azi, 14.02.2017.
Incheiere camera preliminara din 14.02.2017Amână pronunţarea la data de 14.02.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.02.2017Amână pronunţarea la data de 13.02.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.02.2017Amână pronunţarea la data de 08.02.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.02.2017Amână pronunţarea la data de 03.02.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.01.2017Se comunică inculpatului A****** M*****, la domiciliul menţionat în actul de sesizare a instanţei, copia certificată a rechizitoriului nr. 979/P/2016 din 16.11.2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov şi i se aduc la cunoştinţă următoarele: -obiectul procedurii în camera preliminară îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală; -dreptul de a-şi angaja un apărător, precum şi faptul că, în ipoteza în care nu va angaja un apărător ales, i se va desemna un apărător din oficiu, asistenţa juridică fiind obligatorie în cazul său; -faptul că în 30 de zile de la data comunicării rechizitoriului, poate formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Se contactează apărătorii aleşi (filele 130 şi 131 d.u.p.), cărora li se adus la cunoştinţă dispoziţiile judecătorului, iar în ipoteza în care niciunul dintre aceştia nu îl mai asistă pe inculpat, se va emite o adresă către Baroul Bucureşti pentru desemnarea unui apărător din oficiu, cu menţiunea că acesta are 30 de zile la dispoziţie de la momentul emiterii delegaţiei, pentru a formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Se emite o adresă către partea civilă S.N.T.C.F. „C.F.R. Călători” S.A.-reprezentată de Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Bucureşti, prin care i se aduc la cunoştinţă următoarele: -obiectul procedurii în camera preliminară îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală; -dreptul de a-şi angaja un apărător; -faptul că în 30 de zile de la data comunicării prezentei adrese, poate formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Se va pune în vedere Sucursalei Regionale de Transport Feroviar de Călători Bucureşti să facă dovada calităţii de reprezentant al S.N.T.C.F. „C.F.R. Călători” S.A..
Rezolutie din 29.11.2016