S* A***** T**** S**
PetentI************ D* S*** P***** C******** I* T********** R***** – I*********
IntimatRespinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petenta S.C. ALYRON TRANS S.R.L., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE STAT PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER, împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiilor seria ISCTR nr. 61052011 din data de 11.03.2016. Menţine procesul verbal indicat mai sus ca fiind legal şi temeinic întocmit. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere de apel care se va depune la Judecătoria Târgu Mureş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, astăzi, 30.01.2017.
Hotarare 486/2017 din 30.01.2017Repartizat ciclic la C23
Amână pronunţarea la data de 30.01.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.01.2017emiterea unei adrese către ARR, cu solicitarea de a comunica dacă la data săvârşirii presupusei contravenţii, respectiv la data de 11.03.2016, numitul Todea Vasile-Dan, era angajat cu contract individual de muncă la S* A***** T**** S**, petenta din prezenta cauză; - reluarea procedurii de citare a părţilor; - amânarea cauzei. Amână judecarea cauzei pentru data de 16.01.2017. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.11.2016.
Incheiere de sedinta din 28.11.2016încuviinţează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei; - constată că se impune ca intimata să precizeze în ce modalitate a accesat şi interogat baza de date a ARR, în cursul controlului, cu privire la calitatea de angajat sau nu a conducătorului auto a societăţii petente şi să depună dovada interogării bazei de date la momentul respectiv; - reluarea procedurii de citare a părţilor; - amânarea cauzei. Amână judecarea cauzei pentru data de 28.11.2016. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.10.2016.
Incheiere de sedinta din 10.10.2016