C******* I**
ReclamantC*** J******** D* P***** B***** P*** R***** L****
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamantul COJOCARU IOAN, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov, şi, în consecinţă: Obligă pârâta să recalculeze reclamantului pensia pentru limită de vârstă, începând cu data de 01.08.2016 şi să emită o nouă decizie de pensie pentru limită de vârstă recalculată în conformitate cu dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 3/1977, prin care la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 25 de ani în locul celui de 30 de ani. Respinge restul pretenţiilor. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. În cazul formulării cererii de apel aceasta se va depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 07.03.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Hotarare 337/2017 din 07.03.2017Amână pronunţarea la data de 07.03.2017, urmând ca aceasta să se realizeze în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.02.2017În vederea administrării probei dispusă din oficiu de către instanţă, amână judecarea cauzei la data de 21.02.2017, sala T1, ora 09,00.
Incheiere de sedinta din 17.01.2017