P*** I**
InculpatÎn temeiul art. 338 alin. 1 din Codul penal, raportat la art. 375 şi art. 396 alin. 10 din noul Cod de procedură penală, condamnă la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, pe inculpatul PI, pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului, fără încuviinţarea organelor de poliţie. În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal, aplica inculpatului pedepasa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art. 66 alin. 1 lit. a si b Cod penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 66 alin. 1 lit. a si b Cod penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedepse ce se vor executa din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată executată. In temeiul art. 91 alin. 1 Cod penal dispune suspendarea executarii pedepsei aplicată inculpatului, de 1 an şi 4 luni inchisoare, sub supravegherea Serviciului de Probatiune de pe langa Tribunalul Dambovita. In temeiul art. 92 alin. 1 Cod penal stabileste termenul de supraveghere de 2 ani , ce se calculează de la data rămânerii definitive a a prezentei hotărâri judecătoreşti. In temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie sa respecte urmatoarele masuri de supraveghere: - sa se prezinte la Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Dambovita, la datele fixate de acesta; - sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa; - sa anunte, in prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile; - sa comunice schimbarea locului de munca; - sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta. In baza art. 93 alin. 2 Cod penal, impune inculpatului sa execute urmatoarele obligatii: -sa frecventeze unul din programele de reintegrare sociala, derulate de catre Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Dambovita sau organizate in colaborare cu institutii din comunitate; In temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o munca neremunerata in folosul comunitatii pe o perioada de 60 zile, la Primaria Lunguletu ori la Parohia nr. 1 din Luguletu. In temeiul art. 404 alin. 2 Cod procedura penala, atrage atentia inculpatului asupra disp. art. 96 alin. 1 Cod penal, privind revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 274 alin.1, art. 275 alin. 6 C.proc.pen, obligă pe inculpat la plata sumei de 200 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, onorariul aparatorului din oficiu, dl. av. Enache Cornel, delegatie seria DB nr. 1467/2017, in valoare de 260 de lei, urmand a fi avansat din fondurile Ministerului Justiei. Cu drept de apel in termen de 10 zile, de la comunicarea copiei minutei pentru procurer şi inculpat. Pronuntata in sedinta publica, astăzi 14.07.2017.
Hotarare 418/2017 din 14.07.2017Avand nevoie de timp pentru a delibera , amana pronuntarea la data de 14.07.2017. Cu aceeasi cale de atac ca si hotararea ce se va pronunta. Pronuntata in sedinţă publica, azi.29.06.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.06.2017Amâna cauza si acorda termen de judecata la data de 29.06.2017. Pronuntata in sedinţă publică azi, 04.05.2017.
Incheiere de sedinta din 04.05.2017