B***** M*****
CondamnatAdmite sesizarea Inspectoratului General al Poliţiei Române - Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională – Biroul SIRENE şi cererea formulată de traducător de limba spaniolă, A.C, Potrivit dispoziţiilor din Titlul III al Legii nr.302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată şi completată prin Legea nr. 300/2013, dispune traducerea din limba română în limba spaniolă a mandatului european de arestare nr. 5/2017 din data de 25.01.2017, emis de Judecătoria Roşiorii de Vede în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 325/2016 din 09.01.2017 ( sentinţa penală. nr.282 din 13.12.2016 pronunţată de Judecătoria Roşiorii de Vede, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 15.12.2016 definitivă la data de 09.01.2017 prin neapelare.), şi desemnează ca traducător pe A.C, cu un onorariu de 302,04 lei ( 6 pagini), la care se va adăuga taxa pe valoarea adăugată, dacă aceasta este datorată potrivit prevederilor legale în vigoare, onorariu care va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22.02.2017.
Incheiere de sedinta din 22.02.2017Înch.Admite sesizarea din oficiu. În baza art.278-279 Cod procedură penală dispune înlăturarea omisiunii vădite din dispozitivul sentinţei penale nr. 282/13.12.2016 pronunţată de Judecătoria Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman, în sensul că se stabileşte ca pedeapsa complementară aplicată inculpatului conform art. 67 Cod penal, rap. la art. 66 alin.1 lit. a şi b Cod penal, să fie luată pentru o durată de 2 ani. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 decembrie 2016.
Incheiere indreptare eroare materiala din 15.12.2016S.pen.282.Admite sesizarea formulată de judecătorul delegat la Compartimentul executări penale din cadrul Judecătoriei Roşiorii de Vede, jude?ul Teleorman, privind pe condamnatul B***** M*****. În baza art. 582 Cod procedură penală şi art. 88 Cod penal, dispune revocarea amânării aplicării pedepsei de 1 an şi 8 luni închisoare stabilită în baza sentinţei penale nr. 69/05.05.2015 pronunţată de Judecătoria Roşiorii de Vede, jude?ul Teleorman, în dosarul nr.4438/292/2014, definitivă prin decizia penală nr 1198/24.09.2015 , pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti Dispune condamnarea inculpatului şi executarea pedepsei de 1 an şi 8 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 69/05.05.2015 pronunţată de Judecătoria Roşiorii de Vede, jude?ul Teleorman, în dosarul nr.4438/292/2014, definitivă prin decizia penală nr 1198/24.09.2015 , pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti. În baza art. 65 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a şi b Cod penal , respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat , pedeapsă care se execută începând cu rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa a fost executată sau considerată ca executată. În baza art. 67 Cod penal , aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a şi b Cod penal , respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat , pedeapsă care se execută după executarea pedepsei închisorii. Acordă onorariu avocat oficiu în cuantum de 130 lei, pentru asistenţa juridică asigurată în instanţă de către avocat Teacă Dacian, sumă care se va suporta din fondurile Ministerului Justiţie Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 decembrie 2016.
Hotarare 282/2016 din 13.12.2016Pentru a se cita inculpatul cu mandat de aducere şi prin afişare la sediul instanţei.
Incheiere de sedinta din 15.11.2016Pentru a se cita inculpatul cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 01.11.2016Admite cererea de abţinere formulată de judecător DNF, în cauza penală cu nr. 443/292/2016*, având ca obiect revocarea/anularea amânării aplicării pedepsei, privind pe condamnatul B***** M*****. Constată că judecător DNF se află în cazul de incompatibilitate prev. de art. 64 alin. 3, art. 68 Cod procedură penală, prezenta cauză urmând a fi repartizată aleatoriu, în sistem informatizat. Prezenta încheiere nu este supusă nici unei căi de atac. Dată în camera de consiliu astăzi, 21 septembrie 2016.
Incheiere abtinere din 21.09.2016