O**** A***** M******
ContestatorÎn baza art. 599, raportat la art. 598 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, respinge, ca rămasă fără obiect, contestaţia la executare formulată de condamnatul O**** A***** M******, privind pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 199 din 30 mai 2013, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 5312/108/2013, definitivă prin decizia penală nr. 173/A din 16 septembrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara şi decizia penală 1788 din 26 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă condamnatul la plata sumei de 250 lei, cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 272 Cod procedură penală, dispune virarea sumei de 130 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Arad. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 6 aprilie 2016.
Hotarare 104/2016 din 06.04.2016T: 6 aprilie 2016; pentru îndeplinirea procedurii de citare cu contestatorul, liberat condiţionat.
Incheiere de sedinta din 14.03.2016T: 14 martie 2016; faţă de lipsa contestatorului, aflat în stare de deţinere.
Incheiere de sedinta din 25.02.2016T: 25 februarie 2016; faţă de lipsa contestatorului, aflat în sstare de deţinere.
Incheiere de sedinta din 02.02.2016