A* 1** D***
ReclamantD**** G*******
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI NR. 134 DEVA, în contradictoriu cu pârâtul D**** G*******. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2790,12 lei, reprezentând taxe comune pentru perioada octombrie 2013 – aprilie 2016, precum şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,1%/zi de întârziere, calculate începând cu a 31 – a zi de la data scadenţei şi până la achitarea debitelor restante, fără ca penalităţile să poată depăşi suma datorată. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 lei, reprezentând onorariu de avocat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Deva. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 15.11.2016.
Hotarare 3090/2016 din 15.11.2016Amână pronunţarea la data de 15.11.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.11.2016