M****** G***
InculpatÎn baza 396 al.1, 4, 10 C.p.p. art.335 al.2 C.p., art. 375 C.p.p., aplică inculpatului M****** G***, pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce pe drumurile publice i-a fost suspendată prev. de art. 335 alin.2 din C.p. În baza art. 89 al.1 C.p. anulează amânarea executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1880 din 03.11.2014 a Judecătoriei Miercurea Ciuc. Constată că prezenta faptă este concurentă cu cea judecată prin sentinţa penală nr. 1880 din 03.11.2014 a Judecătoriei Miercurea Ciuc. În baza art.39 al.1 lit.b C.p. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsa (de 1 lună şi 10 zile), urmând a aplica în final inculpatului pedeapsa de 1 an 1 lună şi 10 zile. În baza art. 85 alin. 1 C.p. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Harghita, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin.1 C.p. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Harghita. În baza art. 404 alin. 3 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art.274 al.1 C.p.pen., va obliga inculpatul la plata sumei de 250 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 02.06.2016.
Hotarare 48/2016 din 02.06.2016Stabileşte pronunţarea la 02.06.2016
Incheiere de sedinta din 26.05.2016