R*** I**** I*****
InculpatAdmite sesizarea, din oficiu, de îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul minutei şi dispozitivului sentinţei penale nr. 1352/03.11.2016 pronunţată de Judecătoria Vaslui în dosarul nr. 4493/333/2016. În baza art. 278 Cod de procedură penală, dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul minutei şi dispozitivului sentinţei penale nr. 1352/03.11.2016 pronunţată de Judecătoria Vaslui în dosarul nr. 4493/333/2016 (la primul alineat), în sensul că CNP-ul inculpatului R*** I**** I***** este ___. Dispune ca îndreptarea să se efectueze în ambele exemplare ale hotărârii conform dispoziţiilor art.278 alin.3 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 noiembrie 2016.
Incheiere indreptare eroare materiala din 22.11.2016Condamnă pe inculpatul R*** I**** I*****, la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie prevăzută şi sancţionată de art.338 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală. În baza art.91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani şi 4 luni, conform dispoziţiilor art. 92 alin.1 Cod penal, termen care se calculează potrivit dispoziţiilor art. 92 alin. 2 Cod penal de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă. În baza art.93 alin.1 lit. a-e Cod penal pe durata termenului de supraveghere impune inculpatului R*** I**** I***** să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vaslui, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin.2 lit. b Cod penal, impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Vaslui sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin.3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul R*** I**** I***** va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Rafaila, judeţul Vaslui sau a Şcolii generale din com. Rafaila, jud. Vaslui, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în condiţiile art. 57 raportat la art. 52 din Legea nr. 253/2013, privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În baza art. 94 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art.93 alin.1 lit. c-e se comunică Serviciului de Probaţiune Vaslui. În baza art. 94 alin.2 Cod penal, supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. 2 lit.b Cod penal se face de Serviciul de Probaţiune Vaslui. În baza art. 94 alin.2 Cod penal, supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin.3 se face de Serviciul de Probaţiune Vaslui. În baza art.91 alin.4 Cod penal atrage atenţia inculpatului R*** I**** I***** asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere cu consecinţa executării pedepsei în regim de detenţie , în cazul nerespectării , cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse de instanţa, în cazul în care nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite de instanţă până la expirarea termenului de supraveghere , precum şi în cazul în care mai inculpata mai săvârşeşte o infracţiune pe parcursul termenului de supraveghere. În baza art.397 C.p.p., art.19 C.p.p., art. 23 C.p.p., 1349 C. civ.., art. 1357 C.civ. admite acţiunea civilă exercitată de Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui şi obligă inculpatul la plata către acesta a sumei de 707,839 lei, reprezentând cheltuieli spitalizare ale persoanei vătămate Crişu Vasile. Constată că inculpatul R*** I**** I***** a fost asistat de apărător ales. În baza art. 274 alin. l Cod procedură penală, obligă pe inculpatul R*** I**** I***** la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat: Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 3.11.2016.
Hotarare 1352/2016 din 03.11.2016Stabileşte pronunţarea la 03.11.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.10.2016