F***** M****
Intimat ContestatorP******* D******* S******* T*** Ş* I******* Ş* T*** L*****
ApelantRespinge cererea de lămurire dispozitiv, ca neîntemeiată. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică.
Incheierefinalacameraconsiliu din 19.02.2018Respinge excepţia lipsei calităţii de reprezentant. Admite apelul. Schimbă sentinţa apelată, în sensul că: Admite, în parte, contestaţia la executare. Anulează în parte titlul executoriu nr. 1221, din data de 28 noiembrie 2014, respectiv pentru debitul reprezentând taxă de salubrizare pentru anii 2006 - 2008 şi pentru accesoriile aferente acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 mai 2017.
Hotarare 625/2017 din 29.05.2017Repune cauza pe rol şi stabileşte termen de judecată la data de 29 mai 2017, pentru când se vor cita părţile, apelanta cu duplicatul concluziilor scrise şi al completărilor depuse la dosar de intimatul F***** M**** şi cu solicitarea de a face dovada calităţii de reprezentant (mandatar) a semnatarilor cererii de apel, pentru apelanta Primăria Dorohoi (Unitate Administrativ Teritorială Dorohoi); în acest sens, i se comunică o copie a cererii de apel. Ambelor părţi li se vor solicita un punct de vedere cu privire la prescripţia dreptului de stabilire /executare a creanţei indicate în titlul executoriu contestat (nr. 1221/28.11.2014). Pronunţată în şedinţa publică din data de 05 mai 2017.
Incheiere de sedinta din 05.05.2017Amână pronunţarea în cauză la data de 05 mai 2017. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 aprilie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.04.2017Pentru a da posibilitate intimatului-contestator F***** M**** să studieze înscrisurile depuse la dosar pentru termenul de azi, de către apelanta-intimată Primăria mun. Dorohoi - Direcţia Impozite şi Taxe Locale.
Incheiere de sedinta din 27.03.2017Amână cauza la data de 27.03.2017, pentru a se solicita relaţii apelantei.
Incheiere de sedinta din 27.02.2017Termen pentru a se pune în vedere apelantei să depună la dosar precizările şi înscrisurile solicitate.
Incheiere de sedinta din 23.01.2017Repune cauza pe rol - termen 23.01.2017. Dispune citarea părţilor pentru termenul din data de 23.01.2017 pentru când: se va emite adresă către intimat cu menţiunea de a arăta detaliat modul de calcul, inclusiv perioada, pentru debitele reprezentând taxă de salubrizare şi taxă de subsol, indicate în titlul executoriu contestat şi să depună înscrisuri doveditoare. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere de sedinta din 05.12.2016Amână pronunţarea pe data de 5.12.2016. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.11.2016