O** P***** S*
ReclamantS******** I** M*****
PârâtRespinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârât. Admite cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanta O** P***** S* în contradictoriu cu pârâtul S******** I** M*****. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 10.841 lei, actualizată în funcţie de rata inflaţiei de la data de 18.03.2016 şi până la data plăţii efective. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 647,05 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Apelul va fi depus la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24.04.2018.
Hotarare 3118/2018 din 24.04.2018Amână pronunţarea la data de 24.04.2017. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.04.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.04.2018Modifică obiectul cererii în actele şi lucrările dosarului cât şi în sistemul informatizat Ecris ca fiind „pretenţii”. Reţine în sarcina reclamantei obligaţia să achite suplimentar taxa judiciară de timbru în sumă de 347,05 lei, urmând să depună dovada achitării în original, sub sancţiunea insuficientei timbrări. Amână judecarea cauzei la 16.04.2018. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Martie 2018
Incheiere de sedinta din 19.03.2018Constată că, urmare a desfiinţării completului de judecată C 1-2, prezenta cauză a fost repartizată ciclic completului C 1-4, care a stabilit termen de judecată la data de 19.02.2018, ora 12:00. Cu cale de atac odată cu fonul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Februarie 2018
Incheiere de sedinta din 19.02.2018Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul pârâtului pentru a lua cunoştinţă de poziţia procesuală exprimată de reclamantă în cererea precizatoare depusă la data de 25.01.2018. Amână judecarea cauzei la 19.03.2018, sala 1, ora 8:30. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Februarie 2018
Incheiere de sedinta din 19.02.2018Decade pe reclamantă din dreptul de administrare a probei cu interogatoriul pârâtului, conform considerentelor. Pune in vedere reclamantei sa precizeze in scris la dosarul cauzei, in 2 exemplare, data la care s-a virat in contul paratului suma ce face obiectul cererii, să depună la dosar documentul ce face dovada plătii in 2 ex., în copii conforme cu originalul, vizat de bancă şi să indice din ce e compusa suma respectivă, sub sancţiunea disp. art.155 ind.1 C.pr.civ. de la 1865, având in vedere inadvertenţele dintre suma ce face obiectul cererii si menţiunile ordinului de plată depus la fila 23 - verso din dosar. Amână judecarea cauzei la 19.02.2018.
Incheiere de sedinta din 18.12.2017Termen preschimbat la 18.12.2017
Preschimbă la data de 18.12.2017 termenul de judecată acordat în cauză la data de 20.11.2017. Se citează părţile. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.10.2017.
Incheiere de sedinta din 16.10.2017Încuviinţează pentru reclamanta proba cu înscrisuri si proba cu interogatoriul pârâtului. Încuviinţează pentru parat proba cu înscrisuri existente la dosarul cauzei Respinge proba cu expertiza solicitata de reclamantă . Citează pârâtul cu menţiunea prezentării la interogatoriu, sub sancţiunea disp.art.225 C.pr.civ. la adresa de domiciliu indicată de acesta, respectiv com. Vedea, sat Chiţani, nr.37, jud. Argeş. Amână judecarea cauzei la 20.11.2017. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Septembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 11.09.2017În baza disp. art. 155 ind.1 C.pr.civ. 1865, suspendă judecata cauzei până când reclamanta îşi va îndeplini obligaţia stabilită prin încheierea din data de 13.02.2017. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.04.2017.
Incheiere suspendare din 03.04.2017Reia procedura de citare cu pârâtul cu menţiunea prezentării la interogatoriu sub sancţiunea disp. art.225 C.pr.civ. la adresa indicată de reclamanta la fila 39 dosar cu menţiunea pentru factorul poştal să afişeze citaţia pe uşa locuinţei persoanei citate si să încheie un procesul verbal din care sa rezulte motivul afişării conform art.92 al.4 VCPC., sub sancţiunea amenzii judiciare. Citează paratul cu menţiunea prezentării la interogatoriu prin afişarea citaţiei la uşa instanţei . Pune în vedere reclamantei sa facă dovada citării paratului la interogatoriu printr-un ziar de tiraj naţional conform art.95 al.2 C.pr.civ. pentru următorul termen de judecată, sub sancţiunea disp. art.155 ind.1 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 03.04.2017. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Februarie 2017.
Incheiere de sedinta din 13.02.2017PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Reia procedura de citare a paratului la noua adresa de domiciliul indicata de reclamanta, cu menţiunea prezentării la interogatoriu sub sancţiunea disp. art.225 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 13.02.2017. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Noiembrie 2016
Incheiere de sedinta din 28.11.2016PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE In conformitate cu dispoziţiile art.50 din Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciară si art.15-17 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti, pentru ca activitatea judecătorului să se desfăşoare in condiţiile de normalitate, echilibru si reala independentă, acorda termen la 28.11.2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Octombrie 2016
Incheiere de sedinta din 03.10.2016PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Pune in vedere reclamantei să indice adresa completa de domiciliu a paratului in vederea legale citări, si pentru termenul următor sa faca dovada citării acestuia cu menţiunea prezentării la interogatoriu prin ziar de tiraj naţional, sub sancţiunea disp. art.155 ind.1 C.pr.civ. Citează paratul si prin afişarea citaţiei la uşa instanţei. Amână judecarea cauzei la 03.10.2016. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Iunie 2016
Incheiere de sedinta din 06.06.2016