Dosar 45525/3/2016 din 14.12.2016

legea 10/2001


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 45525/3/2016
Data dosar:
14.12.2016
Instanta:
Tribunalul București
Departament:
Secţia a-III-a Civilă
Obiect:
legea 10/2001
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.09.2019 la ora 08:30

    Complet: Fond 17
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea de chemare în judecată. Obligă pârâtul să emită şi să transmită direct către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor dispoziţie cuprinzând propunerea de acordare a măsurilor compensatorii prin echivalent (despăgubiri) în ceea ce priveşte imobilul reprezentat de teren în suprafaţă de 197 mp şi de construcţiile individualizate în fişele ITI aflate la filele 47 – 48 din dosarul cauzei, imobil situat în Bucureşti, strada Căpitan Grozeanu, numerele 46 – 48, sectorul 6. Respinge cererea de chemare în judecată pentru rest, ca neîntemeiată. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 lei. Cu drept de a se formula cerere de apel care se depune la Tribunalul Bucureşti în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.09.2019.

    Hotarare 2013/2019 din 25.09.2019
  • Sedinta din data de 16.09.2019 la ora 08:30

    Complet: Fond 17
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea pentru data de 25.09.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii ÎNCHEIERE AMANARE din 16.09.2019
  • Sedinta din data de 10.09.2019 la ora 08:30

    Complet: Fond 17
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea pentru data de 16.09.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii INCHEIERE AMANARE din 10.09.2019
  • Sedinta din data de 14.05.2019 la ora 08:30

    Complet: Fond 17
  • Amână cauza

    Administrare probatoriu. Acordă termen la data de 10.09.2019, Sala 131, ora 08,30.

    Incheiere de sedinta INCHEIERE din 14.05.2019
  • Sedinta din data de 12.03.2019 la ora 08:30

    Complet: Fond 17
  • Amână cauza

    Lipsa răspuns la obiecţiuni.

    Incheiere de sedinta INCHEIERE din 12.03.2019
  • Sedinta din data de 15.01.2019 la ora 08:30

    Complet: Fond 17
  • Amână cauza

    Lipsa raport de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 15.01.2019
  • Sedinta din data de 13.11.2018 la ora 08:30

    Complet: Fond 17
  • Amână cauza

    Pentru a se răspunde la obiecţiuni.

    Incheiere de sedinta INCHEIERE din 13.11.2018
  • Sedinta din data de 11.09.2018 la ora 08:30

    Complet: Fond 17
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru administrarea probelor propuse. Acordă termen la data de 13.11.2018.

    Incheiere de sedinta din 11.09.2018
  • Sedinta din data de 12.06.2018 la ora 08:30

    Complet: Fond 17
  • Amână cauza

    formulare/răspuns obiecţiuni

    Incheiere de sedinta din 12.06.2018
  • Sedinta din data de 15.05.2018 la ora 08:30

    Complet: Fond 17
  • Amână cauza

    formulare/răspuns obiecţiuni

    Incheiere de sedinta din 15.05.2018
  • Sedinta din data de 13.03.2018 la ora 08:30

    Complet: Fond 17
  • Amână cauza

    pentru lipsa raportului de expertiza acorda termen la data de 15.05.2018.

    Incheiere de sedinta din 13.03.2018
  • Sedinta din data de 23.01.2018 la ora 08:30

    Complet: Fond 17
  • Amână cauza

    Respinge cererea de anulare a raportului de expertiză, ca neîntemeiată. Încuviin?ează obiec?iunile formulate de către reclamant ?i dispune amânarea cauzei la data de 13.03.2018, cu citarea păr?ilor, pentru când se va emite adresă către expert pentru a răspunde acestora. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.01.2018.

    Incheiere de sedinta din 23.01.2018
  • Sedinta din data de 16.01.2018 la ora 08:30

    Complet: Fond 17
  • Amână pronunţarea

    pe obiectiunile la raportul de expertiza la data de 23.01.2018.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.01.2018
  • Sedinta din data de 07.11.2017 la ora 08:30

    Complet: Fond 17
  • Amână cauza

    pentru lipsa raportului de expertiza, acorda termen la data de 16.01.2018.

    Incheiere de sedinta din 07.11.2017
  • Sedinta din data de 12.09.2017 la ora 08:30

    Complet: Fond 17
  • Amână cauza

    pentru imposibilitate prezentare avocatul reclmantului, acorda termen la data de 07.11.2017.

    Incheiere de sedinta din 12.09.2017
  • Sedinta din data de 13.06.2017 la ora 08:30

    Complet: Fond 17
  • Amână cauza

    administrarea probelor propuse

    Incheiere de sedinta din 13.06.2017
  • Sedinta din data de 16.05.2017 la ora 08:30

    Complet: Fond 17
  • Amână cauza

    lipsa raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 16.05.2017
  • Sedinta din data de 18.04.2017 la ora 08:30

    Complet: Fond 17
  • Încheiere

    administrarea probelor propuse

    Incheiere de sedinta din 18.04.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD