M***** G** R***
ReclamantP******** J******** C***
PârâtConstată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M.G.R., în contradictoriu cu pârâtul P.J.C., având ca obiect comunicare informaţii de interes public. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, calea de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Cluj, Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale. Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 martie 2018.
Hotarare 801/2018 din 13.03.2018Admite sesizarea din oficiu cu privire la îndreptarea erorii materiale. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul încheierii civile f.n. pronunţată în data de 31.01.2017 în dos. nr. 4556/117/2016, în sensul că suspendarea soluţionării cauzei s-a dispus până la soluţionarea recursului formulat în dos. nr. 4166/117/2016 al Tribunalului Cluj, iar nu a dosarului nr. 2838/117/2016, cum din eroare s-a consemnat. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 9 martie 2018
Incheierefinalacameraconsiliu189/2018 din 09.03.2018SUSPENDAT IN BAZA ART 138 COD PR CIV
Incheiere suspendare din 31.01.2017