R***** M***** N******
InculpatCondamnă pe inculpatul : - la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. - la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. Constată că inculpatul a comis cele două infracţiuni sub forma concursului formal de infracţiuni prev. de art.38 alin.2 Cod penal. În baza art.39 alin.1 lit.b Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare, la care adaugă un spor de 3 luni, deci în total un an închisoare. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind termen de supraveghere de 2 ani, potrivit art. 92 Cod penal. Obligă inculpatul, ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, să comunice schimbarea locului de muncă şi să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud. Obligă inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Negrileşti, judeţul Bistriţa-Năsăud, pe o perioadă de 60 de zile . Atenţionează inculpatul asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta, cu rea-credinţă, măsurile de supraveghere ori nu va executa, cu rea-credinţă, obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere, respectiv revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei. Obligă inculpatul să plătească statului suma de 500 lei cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei sentinţei penale. Pronunţată în şedinţa publică azi, 1 martie 2017.
Hotarare 32/2017 din 01.03.2017alte cauze
Incheiere de sedinta din 14.12.2016Administrare probe
Incheiere de sedinta din 14.09.2016