S***** S****
InculpatS***** I**** H******
Parte vătămatăCondamnă pe inculpatul Ştefan Sorin la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat, prevăzută de art. 32 raportat la art. 228 alin. 1 combinat cu art. 229 alin. 1 lit. d C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 combinat cu art. 43 alin. 1 C.p. (faptă săvârşită în data de 03.12.2014, persoană vătămată Stoica Ionuţ Horaţiu). Conform art. 55 lit. a C.p., interzice inculpatului pe o perioadă de 1 an exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.p. cu titlu de pedeapsă complementară. În baza art. 65 C.p. aplică inculpatului pe durata executării pedepsei principale, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.p. Potrivit art. 104 alin. 2 C.p. revocă liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 3 ani şi 7 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 907/08.03.2012 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin nerecurare la data de 02.04.2012 şi dispune executarea restului de 468 zile închisoare. În baza art. 104 alin. 2, cu referire la art. 43 alin. 1 şi 2 C.p. şi art. 45 alin. 3 lit. b C.p, adaugă restul de 468 de zile la pedeapsa rezultantă sus menţionată, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa de 6 luni închisoare şi 468 de zile închisoare, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 1 an a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.p. şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.p. pe durata executării pedepsei principale. Ia act că persoana vătămată Stoica Ionuţ Horaţiu nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În temeiul art. 274 alin 1 şi 2 C.p.p. obligă pe inculpatul Ştefan Sorin să achite către stat suma de 500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 300 de lei reprezintă cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale. Cheltuielile judiciare constând în onorariul avocatului din oficiu din cursul judecăţii în sumă de 520 de lei, vor rămâne în sarcina statului conform art. 274 alin. 1 teza finală C.p.p. şi se vor plăti din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Cu apel în 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 Aprilie 2016.
Hotarare 907/2016 din 22.04.2016În temeiul art. 391 alin.1 C.pr.pen. rămâne în pronunţare până la data de 22.04.2016. Cu apel odata cu fondul. Pronuntata in sedinta publica azi, 21.04.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.04.2016În temeiul art. 391 alin.1 C.pr.pen. rămâne în pronunţare până la data de 21.04.2016. Cu apel odata cu fondul. Pronuntata in sedinta publica azi,07.04.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.04.2016