Dosar 4577/97/2016 din 29.09.2016

pretentii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4577/97/2016
Data dosar:
29.09.2016
Instanta:
Tribunalul Hunedoara
Departament:
SECTIA a II-a CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
Obiect:
pretentii
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.03.2017 la ora 09:00

    Complet: C10(fond)
  • Admite cererea

    Respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a lipsei calităţii procesuale pasive a organului fiscal Respinge acţiunea faţă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timişoara Admite acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul S*** E**** S**,J20/93/31.01.2003 în contradictoriu cu pârâtele Serviciul Fiscal Municipal Haţeg şi Administraţia Fondului pentru Mediu . Obligă pârâtele la restituirea către reclamant a sumei de 9890 lei reprezentând timbru de mediu, stabilită prin decizia nr.2319 din 23.10.2014 achitată cu chitanţa seria TS7 nr.4104710 şi a dobânzii prevăzute de Codul de procedură Fiscală aferente acestei sume, începând cu data plăţii taxei –24.10.2014 şi până la data restituirii efective. Obligă pârâtele la plata către reclamant a sumei de 1300 lei cu titlul de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, recurs care se va depune la Tribunalul Hunedoara. Pronunţată în şedinţa publică, azi 16.03.2017

    Hotarare 285/2017 din 16.03.2017
  • Sedinta din data de 15.03.2017 la ora 11:00

    Complet: C10(fond)
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 16.03.2017

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.03.2017
  • Sedinta din data de 15.02.2017 la ora 11:00

    Complet: C10(fond)
  • Amână cauza

    PENTRU A SE COMUNICA PRECIZAREA DE ACŢIUNE

    Incheiere de sedinta din 15.02.2017
  • Sedinta din data de 01.02.2017 la ora 11:00

    Complet: C10(fond)
  • Amână cauza

    Pentru a se formula în scris precizare de acţiune

    Incheiere de sedinta din 01.02.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD